PREZENT şi FLĂMÂND [septentrional tangou]

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

1. (!) te rog să mi-aduci o scrisoare ACUM,/ de-ACOLO, de-ATUNCEA,
de când mă jucam cu șotronul pe drum,/ cu zmeul şi CRUCEA (!)

2. (!) te rog să mi-aduci o scrisoare, te rog,/ de-ATUNCI, de la MAMA,
să văd cât mai am şi mai dau ne\noroc,/ şi poate-mi iau sama
ce mult am pierdut prin plecare aici,/ n-acest strâmb departe,
în care nu-s greieri, nu-s nici licurici,/ iar viile-s moarte,
și viii sunt morți - şi toți parcă sunt dați/ să sfarme PĂMÂNTUL,
să zvârle-n uitare şi MAME și TAȚI,/ să-ntunece GÂNDUL (!)

3. (!) te rog să mi-aduci o scrisoare ORICÂND,/ ORICUM și ORIUNDE -
aştept în INFERNUL PREZENT și FLĂMÂND/ al cestei SECUNDE (!)

Citit 3248 ori Ultima modificare Luni, 01 Decembrie 2025 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.