Moto: "Cel care greşeşte printre deştepţi, este inteligent"
(Vasile Sevastre Ghican)
Ce care car în carul meu,/ multe şi pline cu Mereu!?...
ce car în carele pe care/ le car în carul meu cel mare
nu-i dat oricui şi la oricine.../ e dat doar celui care Cine
de Taină întru jertfă-şi face,/ să-ţi fie şi să-i fie pace
n-adânc de suflet şi de trup.../ (cine îmi cere să-ntrerup
cărarea ceasta, nici habar/ să aibă nu a vrut măcar
un strop, să-şi scrie pe Curat/ de la cei care au cărat
şi-au descărcat la fiecare/ Mereu întreg pe drum de care
şi alte drumuri, şi s-au dus/ în sus pe jos, în jos pe sus)...
cruce-altar: Lumina lui,/ din ochi în ochi, din cui în cui!
Luaţi din marele Mereu.../ (îl car, dar n-am şi eu mereu...
şi, dacă am, e foarte Mic:/ încape-n carul cu Nimic...
am şi un car din cesta-n care,/ ca un răspuns la întrebare)...
care-ntrebare? (întrebaţi).../ (şi voi sunteţi adevăraţi?!)
luaţi răspuns, citiţi răspuns:/ văd şi aud unde-am ajuns...
numai aşa car mult şi bine:/ mă uit la cruce şi fac Cine!
Marele şi Micul Mereu (despre care) Scris de Ion Zimbru

Mai multe din această categorie: