Auzi cum trece sufletul prin vreme
şi-alunecă spre geamurile tale?!...
El e trimisul sfânt al rătăcirii
şi-al veşnicei pândiri universale,
al mersului cu gândul şi cu pasul
prin gol, din hieroglifă-n hieroglifă,
prin tot ne/cunoscutul fără milă
şi împărţit al toţi, deopotrivă!
E pasărea rotundă, în plutire,
pulsând, măiastră, prin perfecţiune,
prin jocul sapiens al întâmplării,
prin pur şi simplul inimei-apune
şi prin candoarea inimei-răsare,
aşa, din pricini veci-fundamentale,
cu visul îndreptat, fără oprire,
mereu, stingher, spre geamurile tale!
Auzi suflarea?!... numai cine-aşteaptă
e-n stare s-o primească şi e-n stare
să-i facă loc şi cuib întotdeauna,
în crengi şi-n crengături fecundătoare,
în lumea asta şi în altă lume
cu vieţi şi morţi: enigme in/egale...!...
Deschide geamul, uită-te pe sârmă
şi vezi conturul aşteptării tale!
Invitaţie pe sârmă (punct şi de la capăt) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
