Atâta blestem şi zadar şi banal...
şi-atâta cruzime...
n-ai unde să stai sau să pleci...a pierit
chiar sfânta Treime!
Întregul s-a frânt, a căzut în genunchi
şi tace aiurea...
iar domnul Neant hohoteşte stăpân,
şi-ascute securea...
să taie sămânţa lui Unu din Veci:
principiul pe care
l-am scris pe pământuri şi ceruri, corect,
cu literă mare!
L-am scris şi citit şi-nvăţat...şi l-am dat
să fie-n aminte...
dar fiarele vin şi ucid fără sens
şi fără cuvinte!...
Când totul e-un trist simulacru confuz,
umplut cu nimicuri,
principiul astâmpără roţile-n ceas:
tic-tac(uri)...tac-tic(uri)...!
Şi cine mai poate...(oricând şi oricum)...
să ierte Păcatul?!...
Mă uit în oglindă: nu-l văd! nu sunt eu!...
e altul!...e altul!...
Un poem cu literă mare (şi fără cuvinte) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
