A fost odată ca niciodată o iubire fără de care nu se poate,
până când moartea m-a provocat pe faţă,
iar viaţa m-a ucis pe la spate!
Această iubire a-nceput odată cu primăvara,
într-o pădure umplută cu salcâmi şi ghiocei,
plină cu tine şi cu mine şi cu păsări şi cu atâta înfiorare,
încât o mie şi una de lacrimi stăteau în adâncul ochilor mei!
A murit pădurea şi au pierit ghioceii,
păsările au fost ucise pe la spate,
urmele paşilor noştri s-au şters de pe suprafaţa pământului...
şi numai uitarea se aude cum vine la fereastră şi bate
să-i deschid şi să-i dau cele o mie şi una de lacrimi
fără de care nu se poate!
Iubirea este depusă la Casa Memorială din partea Cealaltă...
iar înmormântarea nu are loc Niciodată!
Ultimul Epilog (erată) Scris de Ion Zimbru
