Fulgerul - moft al luminii, sclipire din ochiul divin -
duce şi aduce aminte că leagă nimicul de tot...
semn al mirării din care poetul se înfruptă puţin,
pune pe dor o scânteie şi o flacără pune pe rod!
Tunetul - strigăt al celui mai singur pe jos şi pe sus -
rupe din osul tăcerii şi scoate poeţi din păcat...
spunere până aude şi surdul ce mutul a spus
atunci, mai târziu, când o mamă îşi uită cuvintele-n sat!
Ploaia - o sfântă ispravă de fulger şi tunet - mereu
vrea să înţelegem că-i apa în care a plâns Dumnezeu...
curgere până departe - cel mai frumos panta rhei -
până rămâne pe urmă nimicul cumplit...ehehei!
Fulger şi tunet - un...două...neutre de când a-nceput
sensul, părerea, iubirea - strigăt şi moft peste tot,
fără de care misterul nu are nici sud şi nici nord,
şi fără de care trecutul (n)-ar fi foarte greu de trecut?!
Două neutre (şi unul feminin) Scris de Ion Zimbru
