Psalm de Treflă (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

maria mea frumoasă de spatie/ cea mai sfioasă splendidă marie
ai zis că vii la vară să-mi arăţi/ cum stau alături două jumătăţi
cum să alunec mâna mea flămândă/ pe un picior de plai înalt şi sfânt
până-n clipirea unde ai la pândă/ ochi amărui din cer până-n pământ

aşa sunt ochii tăi frumoasa mea/ la vară dacă vii îţi spun ceva
ceva ce n-are moarte niciodată/ în poezia ta (des)fermecată
ceva ce n-a mai fost până acum/ şi nici de-acum încolo n-o să fie
tu eşti picior de plai şi eu îs drum/ pe care mergi foarte frumos marie

Citit 8590 ori Ultima modificare Vineri, 11 August 2017 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.