Obiecte pierdute (la mormântul lui Mihai Eminescu şi al lui Simon Ajarescu)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 15 Iunie 2013
Vând cioburi de viaţă la preţ de nimic... (mă ucide această avere)... fiecare atârnă curat în cârlig şi unic din punct de vedere! Fiecare e plin de frumos şi de rost şi poartă trecutu-n lucire... trecutul de când cât pe ce să fi fost tuturor poeziilor mire! N-aveţi…
Şi tot mănânc, şi tot mănânc eternitate... plătesc tribut, cu viaţa, cestei lăcomii... şi uite-aşa mă-ndepărtez de prima moarte şi merg spre-a doua, să mă satur, printre vii! Nu mă opresc, nu vreau să supăr depărtarea, doar şchiopătez şi mă întreb, din când în când: dacă iau prima şi…
Citesc şi-aud şi văd...ajunge?...ori n-ajunge?... dacă ajunge, mulţumesc, vino şi tu!... dacă n-ajunge, vino, totuşi, fără milă, dă înainte, înapoi...şi spune nu! Te rog să iei şi filarmonica la tine... (eu, unde sunt, n-am nici o mierlă, nici un tei, n-am nici o şansă, nici o floare, nici un…
Sigur că da...acum, alunecade cu tot cu steauă, mâna-i se des/tinde, iar pasărea Poesis cântă-i lira şi-l înveleşte-ncet, fără cuvinte! Sigur că da...acum, s-adună toate sub semnul greu şi straşnic al tăcerii, şi-l vor, şi-l roagă negreşit, şi-l udă cu lacrimi goale, false şi puzderii! Sigur că da...a…
Locuri de veci lângă mărul interzis (baliverne în "la" minor)
Scris de Ion Zimbru Marți, 11 Iunie 2013
Dacă te duci la Cer să ceri/ formule, fapte şi păreri despre Pământ, nu întreba/ cine-a mâncat Lumina mea, nu întreba cine-a zvârlit/ atâta Eu în Infinit, cine-a născut şi a lăsat (de capul lui) Em/Ce/Pătrat să zic-aşa, universând:/ "sânt cel ce sânt, sânt cel ce sânt, Eu hotărăsc, voi…
Văd pe stradă şi mă doare/ o căţea cu trei picioare... uite-o, merge...lumea vede/ cum se ţine de perete şi s-opreşte şi se-ndoaie.../ au călcat-o trei tramvaie când căta s-aducă oase/ pentru fiicele frumoase, pentru fiii ţintă-n frunte.../ toţi cu zilele mărunte, toţi şi toate fără şanse.../ numai dacă vrea…
Nu ştiu de ce am uitat să-ţi spun bună dimineaţa, doamnă aripă de flutur fără flutur... cred că eram ocupat cu pregătirile de plecare tocmai acolo, unde vreau să-mi scutur toate păcatele de la gât în sus şi în jos, poate reuşesc să mă satur şi eu de atâta frumos…
Moto: "ce negură se lasă de-acum înspre atunci.../ sunt iarbă până unde a ostenit lumina!" (Iolanda Cremene) Marie, mă duc în tavernă şi stau cu beţivii la masă... citesc poezii despre mama... şi mama e cea mai frumoasă! Marie, mă duc până unde începe mirarea şi roata... beţiv îmi plâng...…
Ochii mei... doi preoţi singuri în altarul trist al poeziei... şi cântând în sus oda dezlegării marilor păcate pentru mântuirea celor care nu-s încă zei de treflă ai deşertăciunii, încă sclavi daţi hrană morilor de vânt... nu ştiu dac-aude cel care nu vede cum nici în biserici taine nu mai…
Am să mă duc la tine mâine dimineaţă, ori chiar în seara asta am să mă duc... şi chiar acum încep să-mi şterg toate urmele şi să cobor fără glorie de pe rug!... Am să mă duc la tine după ce cobor şi după ce voi recunoaşte că sunt învins...…
Frumoase, fantomatice şi lungi, cu dinadins şi dor să mă cuprindă, aşa, să nu-mi ajungă niciodată... lacom naiv şi simplu crai de ghindă! Fiindc-am smuls iubirii şi am pus idei pătrate în cutii rotunde, am dat cu vânt mereu în timpul morii care sfărâmă tot şi mă ascunde! Şi-am schingiuit…
Balada regelui Lir (Celui care a răsplătit Poezia Moldovei şi Moldava Poeziei, La mulţi ani!)
Scris de Ion Zimbru Luni, 03 Iunie 2013
Moto: "!nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i, plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui!" (Cezar Ivănescu - Dorul de Moldova) în moldova poeziei/ ziua-i cât o săptămână mor poeţii în picioare/ sprijinindu-se de lună noaptea doare ca o rană/ visul prinţului levant…
Moto: "era odată ca niciodată/ şi avea mâinile murdare de pâine" (anonim folk) Vreau să sufăr şi eu...şi mă duc să ascult urlet simplu, de lup singuratic şi mult şi flămând şi lovit de un om vânător, chiar în ochi, cu viteza cartuşului chior! Mi se…
Toată lumea îmi spune la mulţi ani, ca şi cum toată lumea ştie că sunt foarte puţini... unora nu le răspund, altora le răspund şi îi admir fiindcă au plâns pe coroana de spini! Zic unii: dă-te mai încolo! alţii: dă-te mai încoace!... ce oameni simpatici, toţi fără cusur!... unii…
Sunt pe o scară, undeva...şi cred că urc...un fel de frică încearcă să mă ţină-n loc, să mă întoarcă şi să-mi zică: ajută-te, nu mai visa, nu mai spera în haimanale, cunoaşte-te măcar un pic, dă foc nemerniciei tale! Desigur, mă opresc un strop...uit de iluzii şi urcare, mă uit…
Trebuie să trec în altă dimensiune!... strig la mine şi mă opresc tocmai când soarele meu răsare-i soarele meu apune şi pământul meu pe lună-i luna mea pe pământ! Nu te opri!...aud vocea mamei plecate în dimensiunea unde toate au destinul asemănător... recunosc, îmi este frică pe înserate, de ne/cunoscutul…
Trebuie să vin şi să mă uit la tine, văd că ai tot ce-mi doresc, şi aştepţi de mult, văd că eşti din ce în ce mai singură, văd şi aud că mai nimic nu mai am de făcut! Trebuie să vin chiar mâine, dimineaţă, după ce dau apă şi…
e greu până la Unu! e greu până la Sine! o fi adevărat? sau mi se pare? cumva, naiv, mă pregătesc de moarte? sau, negreşit, nimic nu-i nou sub soare? nu cred nimic din toate cele spuse? nici nu mai poate Unu despre mine! îmi suflă-n ceafă, strigă printre lacrimi:…
timp azvârlit în spaţiu de când...(lumină caldă să păcălească lumea aceasta şi cealaltă)... clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum! spaţiu...(nimic în sine, big bang)...să-ncapă totul... apoi, din clipa-ntâia în clipa-ntâia, rodul scâncind fără de lege, spre lege...(şi-n delir)... hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir!…
Vino, draga mea suveică!.../ te blestem, dacă nu vii: veci, să-ţi cadă luna-n teică/ şi iubirea-n păpădii când mai mergi şi tu la apă/ să te răcoreşti un pic la picioare... şi să-nceapă/ dorul Marelui Nimic! Vino, draga mea suveică!.../ toate cele mi se frâng sub cămaşa mea de neică,/…
Exact în locul care dă lumină (la mormântul mamei Elena Balaban)
Scris de Ion Zimbru Joi, 23 Mai 2013
un câmp de luptă (cu garoafe negre) opreşte şi pietrifică soldaţii... războiul ăsta nu e pentru ei... acest război e pace pentru alţii! ei duc în buzunarul de la piept garoafe roşii, care or că vină cu-n glonte mai deştept şi nimerit exact în locul care dă lumină! …
Nu-i spune niciodată că n-ai timp (aproape sonet de urgenţă)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 22 Mai 2013
Moto: "foaie verde zic de mine apele că-s apa lor dar mi-s vorbele peline şi tot mor şi mor şi mor" (anonim folk) Cămaşa ta-i ţesută din cămaşa pe care mi-a urzit-o mama când cocea iubiri şi turte pe o plită, la marginea războiului, plângând că…
Zarurile au fost aruncate (pentru doamna Valentina, cititoare de "Viaţa liberă", la mulţi ani!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 21 Mai 2013
Cu picioarele în prăpastie şi cu sufletul pe mal, citeşti "Crimă şi pedeapsă"... (şi crezi că se poate)... domnul Raskolnikov admiră salcâmii a ultima oară şi zice patru cuvinte: zarurile au fost aruncate! Cu sufletul în prăpastie şi cu picioarele pe mal, citeşti "Idiotul"... (pe-nziuate şi pe-nserate)... prinţul Mîşkin rupe…
Stau clipele la pândă să fugă din pendule, să fugă din clepsidre, să fugă din Olimp, din cercuri, din pătrate, din cuburi şi din sfere, din tot ce-nseamnă silă şi pierdere de timp! Sub semnul şi teroarea măruntelor tic/tac/(uri) au înghiţit atâtea Sahare de nisip şi au răbdat de sete…
