Strategia Dunării poate fi motorul dezvoltării Galaţiului

Strategia Dunării poate fi motorul dezvoltării Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) a făcut obiectului unui seminar de informare organizat ieri, 5 decembrie, la Galaţi, de Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Evenimentul, desfăşurat la sala de conferinţe a CJ Galaţi, s-a adresat atât reprezentanţilor administraţiei publice, cât şi reprezentanţilor mediului privat, în calitate de potenţiali beneficiari ai SUERD. De altfel, după cum a arătat county-managerul Doina Cucu, CJ Galaţi are depuse o serie de proiecte pe această strategie, cel mai important fiind cel ce vizează modernizarea drumului de centură al Galaţiului, proiect estimat la aproximativ 40 milioane de euro. La rândul său, city-managerul Marius Humelnicu a precizat că SUERD este şi în atenţia Primăriei Galaţi, de exemplu ca posibilă cale de finanţare pentru modernizarea Falezei Dunării. Nu în ultimul rând, prefectul Gabriel Panaitescu a arătat că Dunărea este „o coloană vertebrală” a UE şi acest statut ar trebui să se regăsească inclusiv la nivelul Galaţiului, în promovarea unor proiecte de modernizare a navigaţiei şi porturilor dunărene, în revigorarea industriei piscicole, în protejarea mediului etc.

În calitate de coordonator naţional SUERD, Radu Gorincioi a declarat că Ministerul Afacerilor Externe susţine, inclusiv la nivelul structurilor UE, proiectele din Regiunea Dunării. El a arătat că, deşi strategia mcro-regională SUERD a fost creat iniţial sub imperativul „celor trei nu” - fără noi fonduri, fără noi instituţii şi fără noi reglementări – Strategia Dunării este un instrument util în implementarea şi interconectarea proiectelor pe programele europene preexistente, o dovadă în acest sens fiind cele 200 de proiecte depuse la nivel naţional pe ultimul apel SUERD. Exemple pozitive sunt proiecte din Programul Operaţional Regional (POR) dedicate SUERD, subiect abordat de Ionuţ Sandu, reprezentant al Autorităţii de Management pe acest program, în cadrul MDRAPFE. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului au susţinut prezentări Viorel Vulturescu, director în cadrul Ministerului Cercetării şi Ionuţ Mocanu, director al Asociaţiei Tehnopol Galaţi, subiectele fiind legate de dezvoltarea bazată pe cunoaştere şi inovare în regiunea Dunării, cu accent pe judeţul Galaţi şi perspectivele în plan local ale acestora.

Dezbaterea de la Galaţi are loc într-un context general favorabil, România urmând să preia, din noiembrie 2018, preşedinţia SUERD, poziţie din care va avea ocazia să militeze mai activ în promovarea SUERD în chestiuni precum transporturile şi navigaţia pe Dunăre, interconectivitatea la nivelul regiunii, precum şi dezvoltarea calităţii vieţii, prin creşterea competitivităţii şi a atractivităţii localităţilor dunărene.

Citit 4026 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2017 19:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.