Porturile gălăţene, demodate şi învechite

Porturile gălăţene, demodate şi învechite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fără modernizarea infrastructurii, traficul de marfă se va muta treptat spre alte porturi *

Fără o revigorare a infrastructurii, porturile gălăţene riscă să fie scoase din circuitul transporturilor pe Dunăre. Conducerea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi doreşte să iniţieze un plan de modernizare, dat fiind faptul că, atât structura cheiurilor, cât şi macaralele care operează în porturi nu mai corespund nivelului tehnic actual. Cea mai mare problemă este cea a cheiurilor pereate (înclinate) din Portul Docuri şi Port Bazinul Nou.

„În aceste porturi se lucrează de ani şi ani de zile. Când au fost construite, cheiurile au fost înclinate ca să poată merge hamalul cu sacul de cereale sau altceva. În prezent, la scăderea apelor, porturile devin aproape inoperabile pentru că, de exemplu, nu poţi să te apropii cu nava maritimă de cheu. Trebuie intervenit cu o macara plutitoare, mai dificil, se ajunge la o dublă manipulare a mărfii. Iar macaraua care o are pe mal stă de pomană, pentru că nu poate să o folosească”, a explicat Mihai Ochialbescu, directorul general al APDM Galaţi.

Acesta a precizat că Portul Mineralier, construit mai recent, a beneficiat de altă tehnologie, respectiv s-au construit cheiuri verticale, ceea ce permite operarea navelor la cheu şi în condiţiile unor ape mai scăzute.

„Aceeaşi soluţie trebuie aplicată şi în celelalte porturi. Există metode tehnice pentru a transforma cheiurile pereate în unele verticale”, a arătat directorul APDM Galaţi.

O altă problemă este cea a macaralelor, fabricate în anii ’70–’80, energofage şi mai lente în exploatare.

„De când au fost construite aceste macarale şi până în prezent s-au făcut şi alte tipuri de motoare care să le antreneze la costuri mult mai mici. Macarale la nivelul de acum 30 de ani descarcă o barjă de 1.000 tone în 7-8 ore, pe când în alte porturi, durata este de 2, cel mult 3 ore”, a declarat Mihai Ochialbescu.

„Lumea fuge de un port învechit. Şi dacă nu modernizăm infrastructura portuară, traficul se va muta încetul cu încetul în alte părţi, unde manipularea de mărfuri se face în timp util, în condiţii optime, nu prin dublă manipulare, nu prin cine ştie ce alte metode demodate”, a adăugat directorul APDM Galaţi.

Problema există, o soluţie la „boala” porturilor gălăţene s-ar putea găsi, rămâne de văzut şi cine ar putea suporta costurile „tratamentului”. Resursele financiare ale APDM Galaţi sunt în prezent limitate, iar bugetul de stat nu se simte nici el prea bine. Numai că, în contextul actual, ar trebui să ne amintim că boala lungă este moarte sigură.

Citit 840 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.