Taxarea inversă, anulată pentru firmele în insolvenţă

Taxarea inversă, anulată pentru firmele în insolvenţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin OUG nr. 109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 689/13.10.2009,  începând cu 1 ianuarie 2010 NU se mai aplică măsurile de simplificare a taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile şi/sau serviciile livrate ori prestate de/către persoanele pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă”.

Operaţiunile pentru care se va aplica în continuare, în 2010, taxarea inversă sunt:

a)    „livrarea de deşeuri şi materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora”;

b) „livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase. Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. De aplicarea prevederilor legale referitoare la măsurile de simplificarea TVA sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii”, ne-a informat George Marinescu (FOTO), purtător de cuvânt al DGFP Galaţi.

Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se aplică taxarea inversă, furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă.

Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul de TVA, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 - 147^1 din Codul fiscal, a încheiat George Marinescu.

Citit 4829 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.