Peste 15.000 de firme au fost trase pe linie moartă

Peste 15.000 de firme au fost trase pe linie moartă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Numărul firmelor radiate, dizolvate sau care şi-au suspendat activitatea în 2018 a crescut faţă de anul precedent, la nivel naţional, cu 2,08 la sută, la un total de 132.577 de companii ieşite din circuitul economic, rezultă din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, creşterea a fost şi mai accentuată, respectiv 3,38 la sută, la un total 15.034 de firme radiate, dizolvate sau cu activitatea suspendată.

Cele mai numeroase cazuri înregistrate la Registrul Comerţului au fost radierile, chiar dacă, per ansamblu, la nivel naţional numărul unor astfel de situaţii s-a redus cu 2,57 la sută. Mai exact, potrivit ONRC, în 2018 au fost radiate 82.181 de companii, faţă de 82.295 de companii radiate în 2017. Aşa cum era de aşteptat, dată fiind dimensiunea economică, cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 13.034 de firme (- 3,27 la sută faţă 2017) şi în judeţele Cluj - 4.024 (+11,72 la sută), Timiş - 3.178 (minus 0,38 la sută) şi Iaşi - 3.137 (-15,67 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Covasna, respectiv 595 (-12,63 la sută), Ialomiţa - 606 (+ 5,03 la sută) şi Călăraşi - 611 (-27,95 la sută).

Situaţia în Regiunea Sud-Est

Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, alături de Brăila, Constanţa, Vrancea, Tulcea şi Buzău, radierile reprezintă, de asemenea, grosul cazurilor de firme ce au fost trase „pe linie moartă”. În total, în regiunea noastră, în 2018 au fost 8.828 de cazuri de radieri, faţă de 9.085 de radieri în anul precedent, ceea ce corespunde unei scăderi de 2,82 la sută. Pe judeţe, la Galaţi s-au înregistrat anul trecut 1.627 de radieri, în scădere cu 0,25 la sută faţă de 2017. Vecinii din Brăila au avut 1.149 de cazuri de radiere (-1,63 la sută), Constanţa – 3.290 (-9,64 la sută), Tulcea – 911 (-7,79 la sută). Creşteri ale cazurilor de radieri au fost în Buzău – 1.198 (+1,34 la sută), iar în Vrancea s-a ajuns chiar la 1.044 de cazuri, ceea ce corespunde unei creşteri de 15,23 la sută! Aceste creşteri sunt însă departe de alte situaţii, mai grave, raportate în ţară. De exemplu, creşterea cea mai mare a numărului de radieri s-a consemnat în judeţele Giurgiu (+32,01 la sută), Dâmboviţa (+ 28,27 la sută) şi Ilfov (+22,01 la sută).

Ce domenii au fost mai vulnerabile

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri la nivel naţional a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 22.520 (+5,29 la sută raportat la 2017), conform ONRC. Pe locurile următoare ca număr de radieri se plasează agricultura, silvicultura şi pescuitul - 8.434 (+24,32 la sută), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 6.647 (-0,15 la sută) şi construcţiile - 6.578 (+ 0,60 la sută).

Citit 1246 ori Ultima modificare Luni, 04 Februarie 2019 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.