Galaţiul a intrat în 2019 cu 1.870 de firme cu capital străin
Foto: on-line

Galaţiul a intrat în 2019 cu 1.870 de firme cu capital străin
Capital social subscris de 590 milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Economia naţională a intrat în 2019 cu 221.334 de companii cu capital străin, adică firme la a căror constituire au participat, integral sau parţial, persoane fizice sau juridice străine, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Valoarea totală a capitalului subscris era de peste 48,26 miliarde de euro, însă această valoarea reprezintă doar "fundaţia" procesului investiţional, patrimoniul efectiv al companiilor fiind considerabil mai mare.

În ceea ce priveşte ţările de origine ale investitorilor străini şi valoarea capitalului social subscris, pe primul loc se plasează Olanda, cu 5.258 de companii şi o valoare de 9,83 miliarde de euro a capitalului subscris. Pe locurile următoare se află Austria (7.589 de companii, 4,9 miliarde de lei valoare a capitalului subscris), Germania (22.682 de companii, 4,87 miliarde de lei capital subscris) şi Cipru (6.029 companii, 4,86 miliarde capital subscris). În acelaşi timp, nu sunt de neglijat nici afacerile atrase din Italia (47.239 de companii, 2,6 miliarde euro capital subscris) sau Franţa (9.309 companii, 2,31 miliarde euro capital subscris).

În condiţiile în care capitalul autohton este încă destul de firav, investiţiile străine sunt o componentă importantă şi pentru economia Galaţiului. De altfel, principalii piloni de dezvoltare industrială din zonă sunt combinatul siderurgic ArcelorMittal şi Şantierul Naval Damen. Per ansamblu, la începutul acestui an, în judeţul Galaţi erau înregistrate 1.870 de companii cu capital străin. Dacă este să ne comparăm cu alte judeţe, Galaţiul se plasa pe locul 22 la nivel naţional ca număr de firme cu capital străin atrase. Dacă se ia în calcul şi valoarea capitalului subscris la constituirea acestor societăţi, am ajunge pe locul 13 la nivel naţional, cu un total de 590,28 milioane de euro.

Dincolo de aceste cifre, la nivel naţional se constată diferenţe majore între zona Bucureşti-Ilfov şi celelalte regiuni de dezvoltare, chiar dacă unele dintre acestea, respectiv cele din vestul ţării, sunt ceva mai dinamice. Capitala şi zona adiacentă a atras nu mai puţin de 110.597 de firme cu capital străin (48 la sută din totalul la nivel naţional), valoarea capitalului subscris fiind de peste 28,54 miliarde de lei. Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul are o zestre de doar 13.213 companii cu capital străin, cu o valoare totală de 2,29 miliarde de lei a capitalului subscris. Ca forţă economică, Galaţiul este devansat de Constanţa (7.468 de companii, 1,03 miliarde euro capital subscris). Vecinii din Brăila au 1.101 companii străine (62,3 milioane de euro capital subscris), iar cei din Buzău au 1.317 companii cu capital străin (465 milioane de euro capital subscris). În Vrancea erau înregistrate 882 firme cu capital străin (56,7 milioane de euro capital străin), iar Tulcea avea 575 de companii (86,7 milioane de euro).

Citit 2640 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2019 15:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.