Pensiile private, pondere de 5,22 la sută din PIB

Pensiile private, pondere de 5,22 la sută din PIB
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a urcat, la sfârşitul anului trecut, la 5,22 la sută, comparativ cu 4,84 la sută în decembrie 2017, în timp ce valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins 49,60 miliarde de lei (10,64 miliarde de euro), în creştere cu 19,40 la sută faţă de anul precedent, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

La 31 decembrie 2018, ponderea cea mai mare în structura portofoliilor fondurilor de pensii private era deţinută de titlurile de stat cu 63,62 la sută, celelalte instrumente înregistrând următoarele ponderi: acţiuni 17,56 la sută, depozite bancare 8,11 la sută, obligaţiuni corporative 3,53 la sută, obligaţiuni organisme străine neguvernamentale 3,39 la sută, titluri de participare 3,01 la sută şi alte instrumente financiare 0,78 la sută.

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 31 decembrie 2018, de fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) a fost de 47,58 miliarde de lei (10,20 miliarde de euro). Ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 19,72 la sută. La sfârşitul anului trecut erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,25 milioane de participanţi, cu aproape 3 la sută mai mult faţă de anul 2017. De asemenea, la sfârşitul anului 2018, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 6.671 lei (1.430 euro), cu 16,07 la sută mai mult faţă de sfârşitul anului 2017.

Citit 867 ori Ultima modificare Duminică, 17 Martie 2019 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.