Şi umblu...(toată viaţa)...prin ochii tăi adânci!...
şi ce frumos!...nu-i nimeni!...doar eu!...tu unde eşti?...
citesc retine, caut, întreb, ascult...ş-aud
cum torni eternitate şi aşteptare-n ceşti!
Şi umblu...(fără milă)...te rog, vreau să (mă) plângi,
să pot ieşi în lacrimi şi să te văd măcar
în ultima secundă!...hai, doamnă, e târziu...
şi sufletul meu bate din ce în ce mai rar!
Şi umblu!...şi tot umblu!...şi chiar pricep cum ştiu
că astă grea umblare nu are vrun temei...
şi nici sfârşit nu are...cum n-are început...
fiindcă tu, frumoaso, tu eşti în ochii mei!
Şi umbli...(toată viaţa)...mă rogi ca să (te) plâng?!...
ce ochi în ochi!...ce umblet pe spate şi pe brânci!...
tu n-ai nici o ieşire din ochii mei înalţi...
eu n-am nici o ieşire din ochii tăi adânci!