Creştere a volumului de lucrări din construcţii

Creştere a volumului de lucrări din construcţii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 4,7 la sută în primele două luni din 2019, faţă de perioada similară din 2018, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,1 la sută, potrivit INS.

Astfel, în primele două luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 4,7 la sută. Pe elemente de structură, au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale cu 18,7 la sută şi la construcţii noi cu 8,6 la sută. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 14,0 la sută. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale cu 26,8 la sută şi la clădirile nerezidenţiale cu 7,4 la sută. Construcţiile inginereşti au scăzut cu 9,4 la sută.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 1,1 la sută, scădere reflectată în lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 13,5 la sută. Creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale cu 14,7 la sută şi la lucrările de construcţii noi cu 4,2 la sută. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii inginereşti a scăzut cu 10,8 la sută. Creşteri s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale cu 21,8 la sută şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,4 la sută.

Citit 1373 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Aprilie 2019 19:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.