Start-Up Nation, revizuit şi adăugit, pregătit de lansare

Start-Up Nation, revizuit şi adăugit, pregătit de lansare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Modificarea programului Start-Up Nation pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), cel de dezvoltare a activităţii comerciale, produse şi servicii, precum şi programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în sectorul IMM-urilor sunt printre programele aflate în analiza Ministerul Economiei, în vederea susţinerii mediului de afaceri din România.

"Toate acestea sunt deja gatqa, cu tot ceea ce înseamnă aparatul birocratic din spate. Aşteptăm să vedem de câţi bani dispunem. Avem de asemenea programul naţional multianual pentru susţinerea artizanatului. La programul Start-Up Nation, lucrurile sunt relativ clare, pentru că pe lângă faptul că încercăm să digitalizăm, să informatizăm partea de noi întreprinderi care pot să apară, încercăm să punem în practică o creştere a capacităţii manageriale a celor care vor înfiinţa aceste societăţi, încercăm chiar să dăm mai mulţi bani, dacă vom avea, din fonduri europene", a declarat Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

La începutul lunii februarie, oficialul de la Economie afirma că programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget de circa un miliard de lei, din care vor putea primi finanţare circa 5.000 de firme, însă aceste fonduri ar putea fi suplimentate.

Citit 1616 ori Ultima modificare Duminică, 12 Aprilie 2020 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.