Scădere vertiginoasă a înmatriculării de noi agenţi economici

Scădere vertiginoasă a înmatriculării de noi agenţi economici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut, la nivel naţional, în primul trimestru din 2020 cu 35,46 la sută, comparativ cu perioada similară din 2019, la 27.129, din care 19.220 (70,8 la sută) SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, numărul înmatriculărilor de noi agenţi economic a scăzut cu 38,11 la sută.

La nivel naţional, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.547 (minus 2,09 la sută comparativ cu ianuarie-martie 2019), şi în judeţele Cluj - 1.438 (minus 22,02 la sută), Iaşi - 1.260 (minus 28,81 la sută) şi Ilfov -1.254 (minus 3,02 la sută). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Ialomiţa - 197 (minus 54,50 la sută), Caraş-Severin - 226 (minus 45,93 la sută) şi Mehedinţi - 237 (minus 50,73 la sută).

De remarcat este că în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de înmatriculări de persoane fizice şi juridice, iar scăderi semnificative s-au mai consemnat în Dâmboviţa (minus 56,20 la sută), Ialomiţa (minus 54,50 la sută) şi Sălaj (minus 53,23 la sută). La nivelul Regiunii Sud-Est, în primul trimestru al acestui an au fost înregistraţi doar 2.887 de noi agenţi economici, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost înregistraţi 4.665 de noi agenţi economici. În judeţul Galaţi, scăderea a fost printre cele mai mari din regiune. Mai exact, în primele trei luni din 2020 au fost înmatriculaţi 526 de noi agenţi economici, faţă de 937 de noi agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi de 43,86 la sută. În celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est, în Brăila au fost 325 de noi înregistrări (-33,26 la sută), Buzău - 378 înregistrări (-43,16 la sută), Constanţa - 1.051 înregistrări (-34,35 la sută), Tulcea - 277 înregistrări - (-35,69 la sută), Vrancea - 330 înregistrări (-46,95 la sută).

Strict la nivelul judeţului Galaţi, din cele 526 de noi înregistrări de agenţi economici, în 390 de cazuri a fost vorba de societăţi cu răspundere limitată (SRL). Au mai fost 91 de persoane fizice autorizate (PFA), 43 de întreprinderi individuale (II), o întreprindere familială (IF) şi o cooperativă agricolă (CA).

Ca trend economic la nivel naţional, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări au fost comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 5.839 (minus 34,25 la sută), construcţii - 3,550 (minus 24,39 la sută) şi transport şi depozitare - 2.961 (minus 3,55 la sută).

Citit 950 ori Ultima modificare Marți, 28 Aprilie 2020 21:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.