O nouă înfrângere pentru Damen, în ”Războiul corvetelor”. Documente ”ţinute la secret”

O nouă înfrângere pentru Damen, în ”Războiul corvetelor”. Documente ”ţinute la secret”
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată în instanţă de Grupul Damen, privind contestarea rezultatului procedurii de atribuire a contractului din cadrul programului de înzestrare a Forţelor Naale Românie, miza fiind construirea a patru corvete multifuncţionale, dar şi o serie de lucrări de modernizare a flotei militare aflate în prezent în serviciu.

După cum v-am informat în paginile ziarului "Viaţa liberă", în cursa pentru atribuirea contractului privind construirea corvetelor au intrat Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia). Potrivit unor informaţii ajunse "pe surse" în presă, Naval Group ar fi depus o ofertă de 1,2 miliarde de euro, celelalte oferte fiind de 1,25 miliarde de euro (Damen) şi 1,34 miliarde de euro (Fincantieri). Pe de altă parte, termenii financiari nu erau singurii indicatori de departajare.

Astfel, unul dintre atuurile Damen - prin Şantierul Naval de la Galaţi, pe lângă o ofertă tehnică extrem de competitivă, era că, în ultimii 30 de ani, a fost singurul şantier din ţară care a construit nave militare, şi-a construit o infrastructură şi a format personal pentru astfel de lucrări, având în portofoliu 35 de nave de acest fel!

Cu toate acestea, în iulie 2019, MApN, prin Romtehnica, în circumstanţe extrem de controversate, marcate inclusiv de o serie de scurgeri de informaţii privind ofertele depuse, a desemnat drept câştigător al contractului asocierea dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa, asociere care, deşi beneficia de "brandul" companiei franceze, în România nu deţinea nici un fel de facilităţi şi nici experienţă în construirea navelor militare!

În prezent, decizia Curţii de Apel Bucureşti întăreşte decizia luată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti. Însă nici demersurile în instanţă nu au fost lipsite de "bizarerii". Astfel, deşi Damen a solicitat accesul la documentele ofertelor de licitaţie - conform principiului unui proces echitabil, în condiţii de transparenţă şi condiţii de concurenţă corecte - acest lucru i-a fost refuzat până în prezent, pe motiv că ar fi vorba de documente confidenţiale.

Interesant este că, după ce a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, unde Damen a avut mai multe solicitări pentru transmiterea unor documente de la MApN, magistraţii au stabilit ca actele privitoare la licitaţii să fie puse la dispoziţia tuturor participanţilor la licitaţie, Numai că, la termenul din martie, MApN nu şi-a respectat obligaţia procesuală instituită de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, refuzând să pună la dispoziţia reclamanţilor sau instanţei copii după oferte, deoarece acestea au fost clasificate de Departamentul pentru Armamente (care a realizat achiziţia publică), cu aprobarea ministrului de resort. În schimb, profitând de o serie de prevederi instituite pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemie, MApN a solicitat judecarea în regim de urgenţă a procesului în cauză.

Damen nu a primit nici accesul la documentele licitaţiei şi nici decizia Curţii de Apel nu vine cu mai multe lămuriri în motivarea deciziei luate.

După anunțul deciziei Curţii de Apel Bucureşti, într-un comunicat de presă, Damen reiterează că "acțiunile noastre au fost în spiritul consolidării statului de drept și a procedurilor de licitație și vom căuta în continuare o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informații clasificate și a controverselor nefondate din media. Neclaritatea privind corectitudinea procedurilor de licitație publică afectează reputația programelor de achiziții din România atât în țară, cât și în străinătate și este o consecință îngrijorătoare".

"În spiritul transparenței și al clarității, Damen a solicitat în instanță accesul la documentele ofertelor de licitație. Acest lucru a fost refuzat până acum, obligând compania Damen să înceapă noi demersuri în justiție pentru rezolvarea acestor aspecte", se precizează în comunicatul de presă al companiei. Altfel spus, urmează un nou proces.

Dincolo de aceste controverse legate de contractul corvetelor, Damen îşi afirmă hotărârea "să rămână un partener de încredere al României pentru construcția de nave civile și militare".

În contextul afacerii corvetelor, demn de menţionat este, poate, şi faptul că, de când se discută de acest contract, Şantierul Naval Damen Galaţi a construit deja, pentru alte ţări, mai multe nave speciale sau militare. De exemplu, în februarie, a fost livrată a doua corvetă destinată marinei pakistaneze, iar în cursul acestui an se vor finaliza lucrările la spărgătorul de gheaţă destinat Diviziei Antarctice a Australiei. De asemenea, în timp ce în România contractele pentru Forţele Navale bat pasul pe loc, Grupul Damen a semnat, luna trecută, contractul pentru construcția a cel puțin patru fregate militare pentru marina Germaniei.

Citit 4034 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2020 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.