Leul a pierdut 0,18%, în trei zile

Leul a pierdut 0,18%, în trei zile
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După aproape șase luni de stabilitate a cursului, la care au contribuit desele „reglaje” ale BNR, presiunea acumulată în piață și creșterea aversiunii față de risc au condus la începerea unei noi perioade de depreciere pentru leu.

Media euro a crescut vineri la 4,8831 lei, după alte două recorduri consecutive, deprecierea leului față de începutul anului fiind de aproape 0,3%. Tranzacțiile de vineri s-au realizat vineri în culoarul 4,877 – 4,887 lei.

La nivelul săptămânii trecute, scăderea leului este de doar 0,18% față de 1,24% în cazul zlotului sau aproape 1% al forintului.

Se pune întrebarea care este următoarea rezistență care va fi protejată de către BNR. 4,89 lei/euro? 4,90 lei/euro? Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, anticipează în ultima sa prognoză de iarnă, o medie anuală pentru euro de 4,89 lei/euro în 2021, în timp ce membrii CFA România anticipau în sondajul din ianuarie o valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,9208 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni o valoarea medie de 4,9742 lei/euro.

Problemele cu care se confruntă economia României a impus BNR luarea unor decizii de excepție. Pentru contracararea eventualelor mișcări speculative, ea are la dispoziție până în martie 2022, o linie de împrumut, prin intermediul unei linii repo, în valoare de până la 4,5 miliarde euro de la BCE

Îmbunătățirea pieței muncii muncii din SUA, unde au fost create 379.000 noi slujbe, au apreciat moneda americană la 1,1894 dolari/euro, maxim al ultimelor trei luni, chiar dacă Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a declarat joi că „nu avem nicio intenție de a crește ratele dobânzii până la îndeplinirea acestor condiții" (stabilitatea prețurilor și reglarea pieței muncii, n.red.). Cursul dolarului a crescut vineri la 4,0924 lei.

Moneda elvețiană a atins joi minimele de 1,108 – 1,114 franci/euro iar cursul a coborât până la 4,3880 lei pentru a crește vineri la 4,4065 lei.

În urmă cu circa două săptămâni lira sterlină a atins un maxim de 5,6714 lei. Vinerea trecută cursul a fost stabilit la 5,6478 lei.

Reducerea plasamentelor în metal galben au provocat scăderea unciei, cotațiile ei coborând vineri până la 1.689 – 1.706 dolari, evoluție care a făcut ca prețul gramului de aur să alunece în perioada analizată de la 227,1710 la 223,0612 lei, după ce în prima ședință a anului prețul a fost stabilit la 246,2338 lei.

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, după două luni de scădere constantă. Valorile sunt totuși mai coborâte decât cele de anul trecut, influențate de deciziile de politică monetară ale BNR.

Dacă la începutul anului trecut indicele la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,19% el a coborât la 2,03% la finalul lui 2020. Decizia BNR de a aduce dobânda-cheie la 1,25% a împins indicele spre 1,50%, însă vinerea aceasta el a urcat la 1,70%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat săptămâna la 1,74% iar indicele la 12 luni la 1,76%.

Bitcoin a fluctuat pe parcursul săptămânii trecute în culoarul 45.800 – 52.500 dolari. Duminică cotațiile fluctuau pe platforma integratoare WorldCoinIndex între 48.800 și 51.200 dolari.

Citit 1556 ori Ultima modificare Duminică, 07 Martie 2021 19:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.