S-au subţiat încasările la bugetul de stat

S-au subţiat încasările la bugetul de stat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În primul trimestru al acestui an, DGFP Galaţi a colectat la „puşculiţa” statului doar 327 milioane lei, cu 10 la sută mai puţin decât anul trecut * Paradoxal, contribuabilii gălăţeni sunt printre cei mai disciplinaţi din ţară * Scăderea încasărilor se explică prin greutăţile prin care trece mediul de afaceri local * Fără un plan coerent de relansare a economiei, au de suferit şi mediul privat, şi sectorul bugetar *

Încasările la bugetul de stat general consolidat înregistrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi în primul trimestru al acestui an au fost cu 38,75 milioane lei mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai exact, dacă în 2009, tot un an de criză, s-au încasat 365,81 milioane lei, anul acesta s-a ajuns doar la 327,06 milioane de lei, adică o scădere procentuală în jurul a 10 la sută!

Astfel se confirmă estimările venite din partea oamenilor de afaceri, care avertizau că, fără un plan coerent de relansare economică, vor avea de suferit şi mediul privat, şi cel bugetar.

Creşterile de taxe şi impozite nu au dus la creşterea încasărilor bugetare. La Galaţi, încasările la bugetul de stat au fost în primul trimestru al anului 2010 de 148 milioane lei faţă de 165,65 milioane de lei anul trecut.

Efectele crizei din mediul economic în general, de pe piaţa muncii în particular, se reflectă în încasările la capitolele bugetare specifice. Bugetul fondului de şomaj a fost serios zguduit. Anul acesta s-au încasat doar 4,18 milioane lei, reprezentând nici 79 la sută faţă de anul trecut!

De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale de stat, încasările pe primul trimestru au scăzut de la 165,65 milioane lei la 148,01 milioane lei.

Nu în ultimul rând, încasările la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate au scăzut de la 54,52 milioane lei la 49,37 milioane lei.

Locul 13 la nivel naţional

Scădere încasărilor din judeţul Galaţi nu reprezintă un caz particular. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la nivel naţional.

Ba, din punct de vedere al volumului veniturilor bugetare colectate în primul trimestru, DGFP Galaţi se află în plutonul fruntaş la nivel naţional, pe locul 13. Mai mult, conducerea Finanţelor gălăţene ţine să sublinieze că gălăţenii au un grad ridicat de conformare voluntară în plata datoriilor către stat.

„Din cele 327 milioane lei constituind venituri ale bugetului general consolidat colectate la nivelul primelor trei luni ale anului 2010 în judeţul Galaţi, aproape 80 la sută provin urmare a conformării voluntare la plată a contribuabililor, ceea ce ne dă speranţa să credem că - odată depăşită perioada de recesiune - vom putea discuta de consolidarea parteneriatului pe care ni-l dorim cu agenţii economici, producători de plusvaloare în economie”, ne-a declarat Lucian Domniţeanu, directorul coordonator al DGFP Galaţi.

Cazuri extreme

Efectele crizei economice se văd şi în ceea ce priveşte posibilităţile de recuperare a creanţelor bugetare. Dacă în primul trimestrul al anului 2009 s-au încasat 40,6 milioane lei, în acest an sumele recuperate au fost cu un sfert mai mici, ajungând la 30,6 milioane lei.

Dintre acestea din urmă, 19,13 milioane lei au reprezentat încasări din plăţi după comunicarea somaţiilor. DGFP Galaţi a mai recuperat 8,6 milioane lei din popririle pe conturi bancare.

Mai nou, s-a pus un accent deosebit pe popririle la terţi, unde anul acesta s-au colectat aproape 2 milioane lei, în condiţiile în care, în primul semestru al anului trecut sumele recuperate de la aceştia a fost de doar 35.000 lei.

În cazurile extreme s-a ajuns până la instituirea unor sechestre. Astfel, din valorificarea unor bunuri mobile, fiscul a recuperat 169.843 lei, în timp ce din valorificarea unor bunuri imobile s-au obţinut 645.843 lei.

Dar numărul contribuabililor care au şanse să ajungă pe „lista neagră” a DGFP Galaţi este destul de mare.

În acest sens, este suficient să amintim că, în primele trei luni ale acestui an, s-au înfiinţat 7.205 popriri asupra disponibilităţilor bancare ale restanţierilor la achitarea obligaţiilor bugetare, în valoare de 53,2 milioane lei, dar şi 104 sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile ale datornicilor, valoarea cumulată fiind de 33 milioane lei.

Zone vulnerabile

Pentru a stimula corectitudinea contribuabililor, DGFP Galaţi nu a neglijat nici inspecţiile în sectoarele cu risc ridicat de evaziune fiscală.

Mai exact, a fost avut în vedere, de exemplu, domeniul produselor energetice, în speţă uleiuri minerale, înţelegând aici atât verificarea agenţilor economici reprezentând antrepozite fiscale de producţie, depozitare, dar şi utilizatorii finali.

Domenii vulnerabile în zona evaziunii fiscale au mai fost considerate activităţile de colectare şi valorificare a deşeurilor metalice şi nemetalice, activităţile din construcţii, transporturile rutiere de mărfuri, producerea, comercializarea materialului lemnos şi jocurile de noroc.

În aceste domenii, inspectorii fiscali au organizat 246 acţiuni de inspecţie concentrate, ce s-au soldat cu stabilirea unor sume suplimentare la bugetul de stat ce totalizează 23 milioane lei.

În 24 cazuri s-a ajuns până la întocmirea unor sesizări penale, pentru un prejudiciu estimat la aproape 20 milioane lei.

După cum se vede, semnele de însănătoşire atât în zona mediului privat, cât şi al încasărilor bugetare se lasă încă aşteptate.

Singura certitudine rămân taxele şi impozitele. Întrebarea este câţi vor mai reuşi în viitor să şi le plătească.

Citit 878 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.