Videanu vrea să înduplece băncile să relaxeze creditarea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Profund afectaţi de criză, oamenii de afaceri români au bătut la uşa băncilor, în încercarea de a se salva de la faliment, însă bancherii şi-au cusut buzunarele, speriaţi că nu şi-ar mai putea recupera banii.

Când au decis să reia creditarea, ei le-au cerut afaceriştilor garanţii peste garanţii, îngreunând accesarea unui împrumut bancar şi împiedicând astfel relansarea mediului privat.

Disperaţi, întreprinzătorii s-au adresat Ministerului Economiei, cerându-i să intervină pe lângă instituţiile bancare, în scopul înlesnirii obţinerii unui credit. Ministerul a răspuns apelului lor, recunoscând că băncile practică o politică egoistă, de conservare a propriilor profituri.

„Din păcate, băncile comerciale au trecut dintr-o latură în cealaltă: de la creditul de consum cu buletinul la birocraţie extraordinară în asigurarea supragarantării creditelor pe care le dau”.

„Ar trebui să existe mai multă flexibilitate”, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Oficialul guvernamental se întâlneşte săptămâna aceasta cu reprezentanţii băncilor comerciale, în încercarea de a-i determina să relaxeze politicile de creditare.

„Am demarat o discuţie cu domnul guvernator (guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, n.r.) şi, probabil, săptămâna aceasta vom avea discuţii cu băncile comerciale”, a afirmat Adriean Videanu.

Ministrul Economiei va pleda şi pentru sprijnirea, prin proceduri mai simple de creditare, a întreprinzătorilor care accesează fonduri europene şi vor să contracteze un împrumut bancar pentru a putea suporta cota de cofinanţare.

„Mi-e greu să cred că un proiect aprobat pe fonduri europene, care are un grant important, între 50 şi 90 la sută, nu are fezabilitatea necesară”, a punctat Adriean Videanu.

Ministrul Economiei a adăugat că, în procesul de accesare a fondurilor europene, şi statul are lucruri pe care le poate îmbunătăţi.

„Mi s-a părut o eroare că nu se dă voie companiei care dezvoltă un proiect să garanteze cu echipamentele pe care le achiziţionează”.

„Trebuie să lăsăm această opţiune pentru că marea majoritate a întreprinderilor mici şi mijlocii sunt decapitalizate, nu au cu ce să garanteze”.

„Studiem inclusiv posibilitatea capitalizării Fondului Naţional de Garantare şi extinderea garanţiilor de la sectorul public către întreprinderile mici şi mijlocii”, a dezvăluit, la Galaţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Şi Ministerul Agriculturii a demarat discuţii cu băncile, cerându-le să simplifice procedurile de creditare, deoarece fermierii nu mai accesează fonduri europene fiindcă ştiu cât de greu este să obţină împrumuturi cu care să acopere cofinanţarea, a anunţat recent directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din judeţul Galaţi, Violeta Nanu.

Citit 583 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.