Veniturile din România care se declară la Finanţe

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni este ultima zi în care gălăţenii îşi mai pot declara la Finanţe banii care le-au intrat în buzunar, anul trecut, din alte surse decât salariu sau pensie.

„Persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, în anul 2009 din România:

·    venituri din activităţi comerciale,

·    venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria

·    venituri din activităţi independente (venituri realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere),

·    venituri din profesii libere,

·    venituri din drepturi de proprietate intelectuală,

·    venituri din cedarea folosinţei bunurilor (venituri din închirieri şi subînchirieri, precum şi venituri din arendă),

·    venituri din activităţi agricole impuse în sistem real (pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă),

·    câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen,

au obligaţia de a depune la organul fiscal competent formularul 200 `Declaraţie privind veniturile realizate` până la data de 17 mai 2010”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Galaţi, George Marinescu.

Formularul 200 se găseşte la sediile administraţiilor financiare şi pe internet, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), www.anaf.ro.

După ce îl completează, contribuabilii trebuie să îl depună direct la organul fiscal în a cărui rază îşi au domiciliul, îl pot trimite prin poştă, cu confirmare de primire, sau îl pot înregistra online, la www.anaf.ro.

„Pentru depunerea online a `Declaraţiei privind veniturile realizate`, persoanele fizice trebuie să deţină certificat digital calificat, eliberat de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, şi să se înregistreze ca utilizatori ai serviciului «Depunere declaraţii online» prin transmiterea, în format electronic, a documentului de confirmare a certificatului calificat, existent pe site-ul ANAF”, a precizat George Marinescu.

Conform aceleiaşi surse, contribuabilii care nu depun declaraţiile de venit până luni, 17 mai, riscă amenzi de până la 100 de lei.

Citit 951 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.