Dobânzi tot mai „piperate” la creditele contractate de gălățeni

Dobânzi tot mai „piperate” la creditele contractate de gălățeni
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Ratele gălățenilor la bănci vor crește tot mai mult în perioada următoare, în condițiile în care dobânzile devin tot mai piperate. Desigur, nu toate tipurile de credite sunt afectate în aceeași măsură, cele mai expuse la creșteri fiind creditele cu dobândă variabilă.

Pe piața bancară gălățeană, la sfârșitul trimestrului trei erau, în total, contractate credite în valoare de peste 4,88 miliarde de lei, în creștere cu 328,5 milioane de lei față de trimestrul doi, respectiv cu 396,8 milioane de lei față de sfârșitul primului trimestru.

Pe categorii de credite, împrumuturile în moneda națională erau, la sfârșitul trimestrului trei, în valoare de 3,81 miliarde de lei, sensibil mai mult peste valoarea creditelor în valută, care aveau o valoare în echivalentul a aproape 1,07 miliarde de lei.

Valurile de scumpiri din ultimele luni și puseurile inflaționiste au pus presiune inclusiv pe piața bancară, iar acest lucru s-a văzut atât pe creșterea dobânzii de referință la nivelul BNR, care a fost majorată în octombrie la 1,5 la sută, de la 1,25 la sută, semnal că vremea "banilor ieftini" a trecut. Mai mult, potrivit analiștilor financiari, în doar câteva zile - pe 9 noiembrie este programată ultima ședință din acest an a Consiliului de administrație BNR pe teme de politică monetară - am putea asista la o nouă creștere a dobânzii-cheie, până la valoarea de 2 la sută.

Scumpirea creditelor a devenit tot mai evidentă. Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la valoarea record de 2,43 la sută, în condițiile în care, la începutul anului, oscila în jurul valorii de 1,5 la sută. La rândul său, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la sfârșitul săptămânii trecute la 2,53 la sută, în condițiile în care minimul la începutul acestui an a fost de 1,6 la sută.

Pe categorii de clienți, pe piața bancară gălățeană, valoarea creditelor a crescut per ansamblu atât la nivelul agenților economici, cât și al populației. În ceea ce privește companiile, acestea aveau, la sfârșitul trimestrului trei, credite în valoare de 2.105,8 milioane de lei, față de 1.908,6 milioane de lei la sfârșitul primului trimestru și 1.883,6 milioane de lei la sfârșitul trimestrului doi.

La nivelul populației, valoarea creditelor înregistrate la sfârșitul trimestrului trei era de 2.763,8 milioane de lei, față de 1.908,6 milioane de lei la sfârșitul primului trimestru și 1.883,6 milioane de lei la sfârșitul trimestrului doi. În ceea ce privește destinația împrumuturilor, la sfârșitul trimestrului trei, creditele de consum aveau o valoare de 1.124,6 milioane de lei, iar creditele destinate achiziționării de terenuri și locuințe aveau o valoare de 1.555 milioane de lei.

Cât de mult se vor scumpi creditele în perioada următoare depinde de evoluția generală a prețurilor, în special în domeniul energiei, și de modul în care creșterile de prețuri vor fi gestionate la nivelul politicilor economice. Deocamdată, semnele nu sunt deloc încurajatoare, mai ales că abia de acum urmează lunile de iarnă, cele mai grele din punct de vedere al gestionării costurilor. Inflația ar putea să treacă lejer de 7 la sută până la sfârșitul anului, iar scăderea lichidității din piață și incertitudinile în ceea ce privește politicile pe care le va adopta Ministerul Finanțelor sunt aspecte care complică și mai mult situația.

Cert este că, în perioada următoare, se impune mai multă prudență, în special în ceea ce privește accesarea unor credite cu dobândă variabilă. Unii analiști financiari apreciază că, în prima parte a anului viitor, dobânda de politică monetară a BNR ar putea ajunge la 2,5 la sută, iar indicele ROBOR ar putea crește peste pragul de 3 la sută. E una dintre cele mai mari creșteri din ultimii ani, prin urmare aveți grijă la nivelul de îndatorare pe care vi-l asumați și tipul de credite pentru care optați!

Citit 1874 ori Ultima modificare Marți, 09 Noiembrie 2021 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.