BNR nu lasă euro să treacă de 4,95 lei

BNR nu lasă euro să treacă de 4,95 lei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În ultima săptămână, cursul euro a fost stabil. Pentru a face leul mai scump, banca centrală a majorat dobânda sa cheie și a continuat să sterilizeze excesul de lichiditate. În același timp, a vândut punctual valută, înainte de anunțarea cursului.

Moneda unică a fost tranzacționată într-un culoar strict, 4,946 - 4,954 lei, iar fluctuațiile cursului s-au redus la 4,9487 - 4,9491 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9490 lei.

Activitatea economică a încetinit în primele două săptămâni din noiembrie, conform indicelui BCR cu frecvență zilnică, la „95% din media unei luni pre-pandemie, de la 99% în octombrie”, tendință care va pune presiune pe leu.

Evoluția este semnalată și de BNR în minuta ultimei sale ședințe de politică monetară din 9 noiembrie, unde se precizează că „în ceea ce privește perspectiva apropiată, membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o încetinire mai pronunțată a creșterii PIB non-agricultură în a doua parte a anului curent față de previziunile anterioare”.

Piețele sunt îngrijorate de impactul economic al noilor restricţii sanitare adoptate de guvernele din zona euro, ceea ce a provocat o creştere semnificativă a aversiunii faţă de risc pe plan global.

Euro a scăzut vineri până la minimul ultimelor 16 luni de 1,1250 dolari, după ce Christine Lagarde, preşedintele BCE, a afirmat că inflația din zona euro se va atenua și că instituția pe care o conduce nu va înăspri politica sa monetară și va continua politica de achiziții de obligațiuni suverane, pentru a sprijini revenirea economică.

În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,3218 la 4,3793 lei.

Aversiunea față de risc a împins investitorii către plasamentele în moneda elvețiană. Aceasta s-a apreciat vineri la 1,0448 franci/euro, minim care nu a mai fost atins din iulie 2015, au împins cursul la un nou maxim istoric de 4,7253 lei.

Perspectiva majorării dobânzii de către Banca Angliei a apreciat lira sterlină până la 1,1929 euro, iar cursul a urcat până la 5,8893 lei și a fost stabilit vineri la 5,8794 lei.

Gramul de aur a fluctuat săptămâna trecută între 258,7929 și 262,4832 lei, pentru ca vineri, când uncia scădea pe piețele specializate la 1.845 – 1.865 dolari, BNR să stabilească un preț de 262,2056 lei.

Indicii ROBOR au continuat să crească în perioada analizată și au atins noi maxime ale ultimelor 20 de luni. Evoluția poate fi pusă pe seama majorării inflației ceea ce a necesitat majorarea de către BNR a dobânzii de politică monetară de la 1,5 la 1,75%. Pe de altă parte, banca centrală dorește scumpirea leului pentru a putea controla cursul euro. De aceea, ea a atras la începutul săptămânii de la băncile comerciale depozite în valoare de aproape 8 miliarde de lei, conform politicii sale de „păstrare a controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară”, cum se precizează în minuta ultimei ședințe a BNR.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 2,60 la 2,61%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,76% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 2,86%.

Aprecierea monedei americane a provocat vineri scăderea bitcoin la 55.600 dolari, iar cotațiile de duminică dimineață fluctuau între 58.650 și 59.820 dolari. După scăderea la 3.950 dolari, ether creștea duminică dimineață la 4.330 – 4.420 dolari.

Citit 1988 ori Ultima modificare Duminică, 21 Noiembrie 2021 11:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.