Bancnota de 20 de lei a fost lansată astăzi de BNR

Bancnota de 20 de lei a fost lansată astăzi de BNR
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

UPDATE. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat oficial, vineri, noua bancnotă de 20 de lei, prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină - Ecaterina Teodoroiu. Noua bancnotă răspunde interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească. Noua bancnotă cu portretul Ecaterinei Teodoroiu va fi pusă în circulație din 1 decembrie 2021. (Cristinel Luca)


UPDATE, 26 noiembrie 2021. Bancnota de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu, a fost lansată astăzi de Banca Națională a României (BNR).


Se lansează bancnota de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu * Banca Națională a României (BNR) pune în circulație bancnota de 20 de lei. Lansarea va avea loc vineri, pe 26 noiembrie 2021, dar bancnota va fi pusă în circulație oficial, de pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. Aşa cum "Viaţa liberă" a scris deja, este prima bancnotă cu „putere circulatorie” pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. „Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, anunță BNR.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Pe reversul bancnotei, compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă - unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranță vor fi prezentate în conferința din 26 noiembrie.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

Citit 4017 ori Ultima modificare Marți, 14 Decembrie 2021 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.