Se strânge şurubul în colectarea taxelor şi impozitelor

Se strânge şurubul în colectarea taxelor şi impozitelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pe contribuabilii gălăţeni îi aşteaptă o lungă vară fierbinte din punct de vedere fiscal * De la 1 iulie, un sistem mai restrictiv de aplicare a dobânzilor şi penalităţilor pentru întârzierile la plata obligaţiilor către bugetul de stat * Măsurile vin după ce, în primele cinci luni ale acestui an, încasările bugetare au fost cu 10 la sută mai mici decât în aceeaşi perioadă a lui 2009 *

Încasările la bugetul general consolidat operate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi s-au subţiat în primele cinci luni ale acestui an cu aproape zece la sută faţă de sumele colectate în aceeaşi perioadă a anului trecut, semn că şi contribuabilii gălăţeni resimt din plin efectele crizei economice.

Mai exact, de la începutul anului până în prezent s-au încasat 555 milioane lei - din care 97 milioane de lei în luna mai, ceea ce reprezintă 91,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2009, când s-au încasat 607 milioane lei.

Din totalul menţionat mai sus, 260,8 milioane de lei reprezintă venituri ale bugetului de stat, 206,5 milioane de lei sunt venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat (pensii), 81,1 milioane lei au fost încasate la bugetul asigurărilor de sănătate, iar 6,6 milioane de lei au intrat la bugetul fondului de şomaj, rezultă din datele furnizate de DGFP Galaţi.

Se confirmă astfel opiniile venite din partea mediului de afaceri potrivit cărora, fără un plan coerent anticriză, vor avea de suferit şi încasările bugetare. Din păcate, nici în prezent planurile anticriză nu par a trece de un stadiu mai degrabă incipient.

Facilităţi de ochii lumii

La nivelul agenţilor economici, deşi există normative prin care unii dintre ei pot beneficia de amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare (Legea nr.363/2009 privind aprobarea OUG nr.92/2009), condiţiile impuse pentru obţinerea facilităţilor au fost prea drastice pentru a încuraja firmele să apeleze la ele.

De exemplu, la solicitarea amânării la plată sunt admise doar societăţile care nu au fapte trecute în cazierul fiscal şi care pot să prezinte scrisori de garanţie bancară sau deţin bunuri pe care se pot impune măsuri asiguratorii pentru sumele datorate. 

În plus, amânarea la plată nu se poate face pe o perioadă mai mare de şase luni, iar pentru fiecare zi de amânare se percepe o dobândă 0,05 la sută. În aceste condiţii, doar 67 agenţi economici administraţi la nivelul DGFP  Galaţi au beneficiat de înlesniri la plată aprobate, pentru o sumă totală de 12,7 milioane lei.

Dacă ţinem cont că în judeţul Galaţi sunt, conform datelor ONRC, aproape 21.200 de agenţi economici, înlesnirile acordate de Executiv sunt nesemnificative.

De altfel, în opinia oamenilor de afaceri, ordonanţa privind acest tip de înlesniri, date fiind condiţiile impuse pentru acordarea acestora, a fost mai degrabă un joc de imagine, decât expresia unei dorinţe reale de a pune în practică un plan anticriză.

Noul sistem de penalităţi

Dacă în ceea ce priveşte facilităţile statul nu se arată foarte generos, la capitolul dobânzi şi penalităţilor de întârziere se găsesc pentru toată lumea.

Mai exact, de la 1 iulie a.c., prin OUG nr. 39/2010, pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 278/2010, se va înlocui sistemul majorărilor de întârziere cu unul pe dobânzi şi penalităţi de întârziere, datorate pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către contribuabili a obligaţiilor de plată, astfel:

- dobânzi, în valoare de 0,05 la sută, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate; dobânda astfel instituită are un caracter reparatoriu şi are ca scop repararea prejudiciului adus statului prin întârzierea executării obligaţiei de plată;

- penalităţi de întârziere, calculate procentual în funcţie de perioada de întârziere, astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse.

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de cinci la sută din obligaţiile fiscale principale stinse.

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15 la sută din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.

„Aceste penalităţi de întârziere au un caracter sancţionatoriu şi sunt menite să descurajeze neconformarea voluntară prin neplata, la termenele prevăzute de lege, a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat”.

„Această reglementare intră în vigoare la 1 iulie 2010. Pentru creanţele fiscale care au scadenţa anterioară datei de 1 iulie 2010, începând cu această dată se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, caz în care termenele în funcţie de care se stabileşte nivelul penalităţii de întârziere încep să curgă de la 1 iulie 2010”, a precizat George I.Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.

Altfel spus, de taxe şi impozite nu scapă nimeni, iar cu un buget în care se strânge tot mai mult şurubul se anunţă o lungă vară fierbinte.

Citit 941 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.