Ceferiștii și-ar putea "proroga" și ei activitatea

Ceferiștii și-ar putea "proroga" și ei activitatea
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ceferiștii din sindicatele feroviare așteaptă, luni dimineață, un mesaj clar de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind prorogarea Legii Statutului Personalului Feroviar din România, document legislativ care ar urma să fie amânat, pentru a doua oară, până pe 1 ianuarie 2023. În caz contrar, activitatea din domeniul feroviar ar putea fi, în mod spontan, "prorogată", spun sindicaliștii.

Printr-un comunicat de presă, intitulat "Ultimul apel al ceferiștilor către Guvernul României", sindicaliștii îi fac o "invitație oficială domnului Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, să se adreseze tuturor ceferiștilor luni, 20 decembrie 2021, între orele 8.00 și 10.00, deoarece noi vom fi cu toții la locurile noastre de muncă, așa cum am fost dintotdeauna, și vom aștepta mesajul Guvernului României. Așteptăm de la domnia sa puncte de vedere asumate public cu privire la momentul intrării în vigoare a Statutului personalului feroviar și cu referințe foarte clare față de temele esențiale care țin de finanțarea sectorului feroviar".

"În condițiile în care noi, ceferiștii din România, vom constata că lucrurile nu se vor schimba în bine nici de această dată, în condițiile în care salariile noastre sunt la limita subzistenței, iar pericolul pierderii locurilor de muncă devine din ce în ce mai evident, înțelegem să decidem spontan, pe parcursul zilei de luni, 20 decembrie 2021, dacă va fi sau nu nevoie să "PROROGĂM" desfășurarea activității în sectorul feroviar, pe perioadă nedeterminată, ca soluție ultimă de a ne apăra drepturile stabilite prin lege de Parlamentul României și pentru a ne păstra locurile de muncă, singurele care pot garanta viitorul nostru și al zecilor de mii de familii care depind de munca noastră", se menționează în documentul semnat "Ceferiștii din România".

Citit 936 ori Ultima modificare Luni, 20 Decembrie 2021 01:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.