Cursul euro așteaptă 2022 pentru creșteri

Cursul euro așteaptă 2022 pentru creșteri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Penultima ședință a pieței valutare din acest an a fost una calmă pentru moneda națională, cursul euro „coborând” de la 4,9491 la 4,9490 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,947 – 4,952 lei.

Trecerea pragului de 4,95 lei este așteptată pentru anul viitor. Analiștii Băncii Transilvania previzionau, într-un raport recent, perspectiva creșterii PIB-ului României „cu ritmuri anuale de 6,2% în 2021, 5,2% în 2022, respectiv 4,9% în 2023, după ajustarea cu 3,7% din anul pandemic 2020”.

În același raport, se menționează ca factori de risc pentru economia României, în trimestrele următoare, „dinamica crizei sanitare; climatul macro-financiar internațional și european; mix-ul de politici economice pe plan intern; tensiunile geo-politice regionale”.

Miercuri, după două ședințe de pauză, indicii ROBOR pe termen mediu și lung au revenit pe creștere. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,12 la 3,13%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,20 la 3,21%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 2,96%.

Creșterea numărului de infectări cu varianta Omicron a Covid-19 a redus apetitul pentru risc pe piețele internaționale. Moneda americană este considerată drept un activ sigur și a provocat scăderea euro la 1,1273 – 1,1315 dolari. Aprecierea a făcut ca media dolarului să urce de la 4,3683 la 4,3849 lei.

Beneficiind de statutul de „refugiu”, moneda elvețiană s-a apreciat la 1,036 – 1,038 franci/euro iar media a crescut de la 4,7668 la noul maxim istoric de 4,7722 lei, mai sus cu peste 6% comparativ cu ultima ședință din 2020.

La rândul ei, lira sterlină s-a apreciat la 1,1871 – 1,1902 euro, iar cursul ei a urcat de la 5,8747 la 5,8857 lei, mai mult cu 8,6% față de sfârșitul anului trecut.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 255,2455 la 253,1886 lei, odată cu aprecierea monedei americane, ceea ce a făcut ca metalul galben să se deprecieze la 1.795 – 1.807 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5997 zloți/euro, iar cea maghiară stagna la 369,55 forinți/euro.

Finalul anului nu este pozitiv pentru monedele digitale. Bitcoin scădea miercuri la 46.730 – 48.130 dolari, iar ether aluneca la 3.730 – 3.830 dolari.

Citit 1052 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Decembrie 2021 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.