Sondajul realizat în rândul membrilor CFA România în cursul lunii octombrie anticipează pentru următoarele 12 luni un traseu depreciativ pentru moneda națională. Astfel, pentru aprilie 2026 se prognozează o valoare medie a anticipaţiilor de 5,1410 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni se anticipează valoarea medie a cursului euro de 5,2045 lei.
Comisia Națională de Prognoză anticipează în proiecția publicată în septembrie un curs mediu anual al euro de 5,10 lei în 2026, în timp ce o analiză realizată de compania financiară Ebury, indică faptul că în 2026 cursul euro va crește spre 5,12 lei.
Până atunci, cursul euro s-a retras de la 5,0891 la 5,0871 lei, odată cu revenirea apetitului pentru risc. Tranzacțiile din piața locală se realizau în piața locală în culoarul 5,086 - 5,089 lei, față de vârful de 5,091 lei atins vinerea trecută, însă cursul a rămas mai mare față de cel de lunea trecută, de 5,0844 lei, ceea ce indică o perspectivă de depreciere a monedei naționale.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,25%, față de 6,29% la începutul săptămânii trecute. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,39%, comparativ cu 6,44% în prima ședință a săptămânii trecute, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,60 la 6,59%, față de 6,64% lunea trecută.
Evoluția descendentă a dobânzilor interbancare este pusă, conform pieței, pe seama creșterea salariilor, care au necesitat emisiuni monetare ale băncii centrale, ceea ce a condus la majorarea lichidității. Iar instituțiile financiare, în loc să crească creditarea companiilor, preferă să achiziționeze titluri de stat sau să plaseze banii la BNR, unde primesc o dobândă pentru facilitatea de depozit de 5,5%/an.
Trezoreria a profitat de scăderea dobânzilor și s-a împrumutat lunea aceasta cu 300 milioane de lei, prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat cu scadența în februarie 2038, pentru care a acceptat un randament mediu anual de 6,91%. Ofertele de cumpărare s-au ridicat la 780,3 milioane de lei.
Piața muncii din SUA i-a pus în gardă pe investitori
Datele mixte pe care le-a indicat piața muncii din Statele Unite la finalul săptămânii trecute - ceea ce l-a făcut pe Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, să declare că aceasta se află într-o stare mai puțin dinamică, mai echilibrată, dar fragilă - i-au pus în gardă pe investitori.
Joi, piața americană va fi închisă cu prilejul Zilei Recunoștinței (Thanksgiving) motiv pentru a reduce plasamentele în moneda americană, astfel că euro s-a tranzacționat în culoarul 1,1502 - 1,1551 dolari, valori apropiate de cele de vineri.
În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,4184 la 4,4086 lei.
Euro s-a întărit față de francul elvețian, al cărui curs a scăzut de la 5,4845 la 5,4665 lei, după ce acesta a atins în 14 noiembrie un maxim istoric de 5,5259 lei.
Media lirei sterline a crescut modest, la 5,7716 lei, față de 5,7679 lei, la începutul săptămânii trecute.
Monedele din regiune se apreciau la 4,2345 zloți/euro, respectiv, 383,04 forinți/euro.
Prețul gramului de aur a crescut de la 573,6697 lei la 576,3538 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 4.040,10 - 4.085 dolari/uncie.
După ce a testat vineri pragul de 80.000 dolari, bitcoin se tranzacționa luni între 85.765 și 88.029 dolari. Ethereum a coborât la circa 2.600 dolari, dar a crescut la începutul acestei săptămâni la 2.764 - 2.882 dolari.

