Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” SPOVEDANIE de IARNĂ (26 de ani de la plecarea poetului Ioanid Romanescu)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid

fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid!

Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit –

că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid!

Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit

drept semn sfânt al pânzelor albe,/ din care mi-a dat Ioanid!

Întocmai ca fiul lui Argus/ – mereu visător şi uimit –

a mers şi-a ajuns chiar Acolo/ ispravnicul meu, Ioanid!

Se vede, s-aude, se ştie/ – finit definit infinit,

nimic niciodată nu-i gata/ – mi-a spus şi mi-a scris Ioanid!

Un corb – de la stânga la dreapta,/ cu pene de scris negreşit –

descrie MEREU pe omătul/ sub care s-a dus Ioanid!

Ce viscol, ce gheaţă, ce apă,/ ce foarte frumos! – şi deschid

o Carte şi încă o Carte.../ în care e viu Ioanid!

Citit 5864 ori Ultima modificare Vineri, 18 Martie 2022 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.