”Dunărea, obiectiv strategic pentru Germania și România”

”Dunărea, obiectiv strategic pentru Germania și România”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În cadrul unei întâlniri avute recent la Berlin și Hanovra cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Germania, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a subliniat rolul important pe care Dunărea și Marea Neagră îl pot juca în dezvoltarea relațiilor bilaterale.

"Dunărea este unul dintre obiectivele economice strategice pe care România şi Germania îl au în comun. Dezvoltarea economică a fiecărui stat în parte depinde de resursele naturale pe care le deţine, dar şi de capacitatea administrativă de a valorifica aceste resurse. Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil. Valorificarea acestui potenţial depinde însă de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice", a mai spus ministrul Economiei.

Florin Spătaru a precizat că interesul oamenilor de afaceri din Germania pentru a face investiţii în ţara noastră nu este o noutate, însă disponibilitatea manifestată acum favorizează România din punct de vedere geostrategic. Ministrul Economiei a susţinut că reindustrializarea României este una dintre priorităţile programului de guvernare, ţara noastră fiind pe harta economică de interes a Europei, mai ales că, în contextul conflictului militar din Ucraina, multe afaceri se pot reloca aici.

În marja reuniunilor, Florin Spătaru a avut o întrevedere și cu Claudia Muller, Coordonatorul Guvernului Federal pentru Economia Maritimă şi Turism, cu rang de ministru, unde au fost abordate aspecte privind perspective de dezvoltare a industriei navale.

Citit 818 ori Ultima modificare Luni, 16 Mai 2022 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.