Calmarea piețelor va tempera tendințele inflaționiste

Calmarea piețelor va tempera tendințele inflaționiste
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Rata anuală a inflaţiei este așteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul trei, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, se arată într-un raport al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit băncii centrale, s-a observat că perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei şi a inversării ulterioare a traiectoriei acesteia are ca resorturi majore atenuarea efectelor directe şi indirecte ale şocurilor globale pe partea ofertei - inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în martie 2023 - precum şi manifestarea efectelor de bază dezinflaţioniste asociate creşterilor ample consemnate din a doua parte a anului 2021 de preţurile energiei, combustibililor şi alimentelor procesate, alături de influenţele venite din probabila ajustare descendentă a cotaţiilor unor mărfuri, pe fondul detensionării pieţelor en-gros.

Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflaţiei este, însă, revizuită moderat în sens ascendent, în principal ca urmare a dinamicilor relativ mai ridicate anticipate a fi consemnate de preţurile combustibililor, energiei şi alimentelor procesate, sub impactul majorării peste aşteptări a cotaţiilor internaţionale în perioada recentă.

În acelaşi timp, s-a sesizat că efectele inflaţioniste puternice ale cotaţiilor produselor energetice se vor evidenţia pregnant odată cu sistarea schemelor de plafonare a preţurilor în luna aprilie 2023, când acestea vor provoca o inversare temporară a descreşterii ratei anuale a inflaţiei, care se va relua, însă, ulterior şi se va accentua la mijlocul anului viitor, iar apoi în aprilie 2024.

Citit 715 ori Ultima modificare Luni, 22 August 2022 07:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.