Ajutor de stat pentru edituri şi producătorii foto-video

Ajutor de stat pentru edituri şi producătorii foto-video
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Firmele și ONG-urile din sectorul cultural, inclusiv cele de producție video, foto, organizare de evenimente, edituri, vor putea obține de la stat ajutoare de maximum 200.000 de euro fiecare, printr-o schemă de finanțare publicată vineri în Monitorul Oficial. "Schema de ajutor de minimis în vederea finanțării nerambursabile a sectorului cultural independent în perioada 2022-2023" urmează să fie derulată de Ministerul Culturii.

Ajutoarele pentru sectorul cultural, aprobate prin Ordinul ministrului Culturii nr. 3453/2022, ar urma să aibă un buget total de 140 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei vor fi disponibili în anul 2022, iar restul de 130 de milioane de lei ar urma să fie aprobați pentru anul 2023. Din acești bani, Ministerul Culturii speră să finanțeze 6.000 de beneficiari, cu ajutoare de maximum 200.000 de euro fiecare, ca urmare a restricțiilor de funcționare din timpul pandemiei COVID-19.

Granturile se vor calcula la valoarea de 20 la sută din scăderea activității pe anul 2020 comparativ cu anul 2019, pentru codurile CAEN eligibile, NU și pentru alte activități pe care le-au mai derulat beneficiarii. Un beneficiar nu va putea obține un ajutor mai mare de 200.000 de euro, calculat pe durata ultimilor trei ani fiscali.

Plata ajutorului către beneficiar se va efectua în două tranșe. Prima tranșă nu va depăși 50 la sută din valoarea grantului eligibil. Până atunci, Ministerul Culturii mai are de publicat ghidul de finanțare și apoi va putea deschide sesiunea de înscrieri.

Citit 691 ori Ultima modificare Luni, 14 Noiembrie 2022 10:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.