Concurența pe piața RCA rămâne acerbă

Concurența pe piața RCA rămâne acerbă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Și în al treilea trimestru din 2022, concurența pe piața RCA s-a menținut la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani, relevă datele agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). La finalul lunii septembrie, trei societăți de asigurare continuau să controleze cote de piață cu două cifre, în timp ce alte patru au înregistrat un nivel notabil pe segmentul RCA.

Concret, Euroins a înregistrat o cotă de piață puțin peste 31%, în ușoară scădere față de jumătatea anului, și rămâne lider de piață. Cota Euroins este cu peste 5 puncte procentuale mai mică decât cea consemnată la finalul anului 2021, când societatea controla peste 35% din piață.

Distanța dintre Euroins și competitorii săi s-a diminuat în cel de-al treilea trimestru, în condițiile în care Groupama și Allianz Țiriac, ocupantele locurilor 2 și 3 pe segmentul RCA, și-au menținut cotele de piață. Groupama se apropie de 21%, în timp ce Allianz Țiriac a depășit 19%.

Alte patru societăți au cote de piață între 5,5% și 7,5%, notabilă fiind prezența Axeria Iard, cu aproape 5,6%, deși societatea a intrat pe piață abia la finalul anului 2021.

Citit 1230 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Noiembrie 2022 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.