Vinul nu mai ţine de foame

Vinul nu mai ţine de foame
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Angajaţii Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură Tg. Bujor nu şi-au mai luat de 3 luni salariile  * Deşi recolta este destul de proastă, e posibil să nu existe lucrători cu ziua care să culeagă strugurii * Culmea ironiei: deşi sunt bugetari doar pe hârtie, fiind societate care se autofinanţează, lucrătorilor li s-a tăiat 25 la sută din salariile pe care oricum nu le-au primit *

Toamna, momentul când se coc şi se adună strugurii, ar fi trebuit să aducă veselie multă la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) din Tg. Bujor. Lucrătorii de aici nu cred însă că au trecut de când sunt ei printr-un anotimp mai sumbru ca acum. Un anotimp care se pare că s-a instalat pentru vreme îndelungată aici.

Aşa cum „Viaţa liberă” a mai scris deja, prin legea 45/2009, SCDVV  devine societate nevoită să se autofinanţeze şi nu primeşte bani de la stat decât pentru subvenţii şi pentru proiecte de cercetare. Din 2010 s-au tăiat şi subvenţiile, iar societatea a rămas să se descurce pe cont propriu în condiţiile în care cadrul legislativ o leagă de mâini şi de picioare.

Cum nu deţine linie de îmbuteliere, SCDVV nu poate comercializa vinul decât vrac. Iar preţul pe care l-au primit până acum a fost derizoriu – 1,4 lei pe litru. Aşa se face că vistieriile s-au golit, iar angajaţii au ajuns să nu-şi primească salariile de trei luni, lucru pe care-l prevăzuse contabila-şefă  Sultana Benea încă din luna ianuarie. 

Bătaie de joc

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, salariaţii de aici au avut parte de încă o ironie crudă în vara aceasta. Pe hârtie e drept că sunt bugetari, dar nu primesc, aşa cum am spus, nici un leu de la stat. Cu toate acestea, tot pe hârtie au fost nevoiţi să-şi micşoreze salariile pe care nici nu le-au luat cu 25 la sută, ca tot bugetarul. Ce mai contează pentru cei de la Guvern că societatea se autofinanţează!

Cine va culege strugurii?

Cineva parcă vrea să pună cu tot dinadinsul mâna criminală  pe această societate şi s-o transforme în ruine aşa cum s-a mai întâmplat şi cu altele în ţară. O altă lovitură a fost dată zilierilor de la SCDVV – oamenii pe care-i angajau sezonieri în perioadele când e de lucru la vie. Chiar înainte de sezonul culesului, zilierii au primit înştiinţare că, încât nu şi-au plătit contribuţia la sănătate, au acum de dat sume imense.

„Dacă într-un an au câştigat 1.500 lei, acum au de dat dublu înapoi. Aşa ceva nu se poate! De ce nu i-a anunţat prin poştă în fiecare an? Sunt oameni simpli, n-au stat să citească legi. De unde să ştie? Cine mai vine acum să mai muncească la noi în aceste condiţii? Se duc să culeagă viile altora, pentru că de acolo nu plătesc şi dări la stat”, ne spune unul dintre angajaţii de la SCDVV. 

Lovită de ger şi de mană, via şi aşa săracă a societăţii riscă să rămână neculeasă, iar minunatele boabe să-şi irosească fără rost licoarea magică.

Ce-ar fi de făcut?

Aşa cum am mai spus, vinul care ar bate orice marcă de pe piaţă la ora actuală prin acurateţea şi simţul de răspundere cu care este făcut (este totuşi o staţiune de cercetare ştiinţifică, nu are voie să umble cu vopsele!) se poate cumpăra doar din curtea societăţii, de la Tg. Bujor.

Dacă treceţi pe-acolo, nu ezitaţi să cumpăraţi măcar de curiozitate. Restaurantele ar face chiar o afacere bună ca în loc de vinul la carafă pe care-l au să aibă mândrie locală şi să cumpere de la Tg. Bujor. Garantat e şi mai bun şi mai ieftin. Pe încercate! Şi nici aşa nu ar fi sigur că s-ar mai putea salva ceva…

Chiar nu ne mai doare sufletul pentru nimic din ceea ce ar putea fi mândria Galaţiului?

Citit 1046 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.