Aproape 400 de firme gălățene au fost radiate din activitate

Aproape 400 de firme gălățene au fost radiate din activitate
Afaceri în dificultate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un număr de 17.998 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele trei luni din 2023, cu 0,49 la sută mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul, în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 2.260 de radieri de firme, față de 2.373 de radieri de firme în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi cu 4,76 la sută.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate, la nivel național, în municipiul Bucureşti - 2.748 (minus 1,93 la sută faţă de ianuarie - martie 2022) şi în judeţele Constanţa - 875 (plus 10,34 la sută), Timiş - 844 (plus 4,58 la sută) şi Cluj - 843 (plus 4,07 la sută).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 110 (în scădere cu 25,17 la sută, faţă de primele trei luni din 2022), Covasna - 129 (minus 23,67 la sută), Giurgiu - 149 (minus 19,02 la sută) şi Teleorman - 153 (minus 19,9 la sută).

Scăderea, per ansamblu, a numărului de radieri de companii este un semn că mediul de afaceri începe treptat să se adapteze la provocările cu care economia s-a confruntat în ultimii ani, fie că e vorba de efectele prelungite ale pandemiei, războiul din Ucraina, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor la energie, inflație etc.

În acest context, la nivelul Regiunii Sud-Est, județul Galați a înregistrat în primul trimestru al acestui an una dintre cele mai puternice scăderi a numărului de companii radiate. Mai exact, în primele trei luni ale acestui an, în Galați au fost radiate 390 de companii, față de 468 de companii radiate în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi de 16,67 la sută.

Peste Galați, ca tendință de scădere a radierilor, se află vecinii din Brăila, care în primul trimestru al acestui an au avut doar 217 astfel de cazuri, în scădere cu 21,38 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. La polul opus, cele mai multe radieri de companii din Regiunea Sud-Est au fost înregistrate în primele trei luni ale acestui an în Constanța, după cum am arătat, cu 875 de cazuri, cu 10,34 la sută mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

În celelalte județe din Regiunea Sud-Est, în primele trei luni ale acestui ani, în Buzău au fost 282 de radieri de firme (-8,74 la sută, față de aceeași perioadă a anului trecut), în Tulcea – 223 de radieri (-8,61 la sută), iar în Vrancea – 273 de radieri (-3,53 la sută).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat, la nivel național, în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 4.819 (-1,31 la sută, raportat la ianuarie - martie 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 1.546 (+5,67) şi construcţii - 1.477 (-12,45 la sută).

Strict la nivelul lunii martie, în Regiunea Sud-Est au fost 811 companii radiate, dintre care 156 de firme din Galați. În celelalte județe din regiunea noastră au mai fost radiate 86 de firme din Brăila, în Buzău – 107 radieri, Constanța – 307 radieri, Tulcea – 64 de radieri, Vrancea – 91 de radieri.

Citit 1159 ori Ultima modificare Joi, 18 Mai 2023 14:40

1 comentariu

  • postat de Incapacitatea de plată, ne așteaptă
    Miercuri, 17 Mai 2023 13:16
    109.166.130.***
    Și acum tragem ''roadele plus valori'' aduse de guvernarea PSD-PNL, după 33 de ani, de după '89, radiere de firme românești în neștire, car aduce ''radierea'' și angajaților acestor firme, care vor intra în șomaj 6 luni, apoi, in sărăcie, asistați sociali. Și implicit, PIB la buzunarul României, ga
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.