„Rezolvarea” rapidă a crizei politice din Rusia, provocată de rebeliunea armată de la sfârșitul săptămânii trecute, a avut ca efect creșterea plasamentelor în monede de la marginea zonei euro, unde dobânzile sunt mai mari. Media euro s-a depreciat de la 4,9561 la 4,9556 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,951 – 4,956 lei și nu s-au observat mișcări ale cursului înainte de stabilirea acestuia de către BNR. Piața monetară a continuat să fie stabilă. Singura surpriză a venit din partea indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, care a scăzut, după mai mult de o lună, de la 6,55 la 6,54%, cea mai mică valoare începând cu data de 1 iulie 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%. Estimarea făcută de Bundesbank, banca centrală a Germaniei, conform căreia economia țării va ieși din recesiune la sfârșitul lui iunie și că va exista chiar o ușoară creștere în trimestrul al doilea, a avut un efect pozitiv asupra monedei unice, care s-a apreciat la începutul săptămânii la 1,0887 – 1,0912 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5645 la 4,5473 lei. Creșterea cererii de monedă elvețiană, considerată drept un activ sigur în perioadele tulburi, a apreciat-o față de euro, iar cursul ei a urcat la 5,0840 lei. În schimb, media lirei sterline a scăzut la 5,7889 lei, dar se anticipează o apreciere a acesteia în următoarele zile. Prețul gramului de aur a crescut la 282,1301 lei, ca urmare a aprecierii metalului galben, considerat drept „refugiu sigur”, la 1.922 – 1.935 dolari/uncie, evoluție determinată preocupările geopolitice care au în centrul atenției evenimentele recente din Rusia. În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 369,36 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,4297 zloți/euro. Investitorii din piața cripto erau prudenți, iar monedele digitale își consolidau creșterile de la finalul săptămânii trecute, când bitcoin a atins un maxim al ultimei luni, de 31.039 dolari, iar ether a urcat până la 1.929 dolari. Luni, bitcoin fluctua între 30.028 și 30.560 dolari, iar ether se mișca în culoarul 1.869 – 1.905 dolari.
Euro s-a depreciat la început de săptămână Scris de Radu Georgescu
Radu Georgescu
Articole recente - Radu Georgescu
Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei Leul rezistă la ingerințele politice Aurul se apropie de un nou maxim istoric Creștere modestă a cursului euro, după şedinţa Fed Apreciere surprinzătoare a monedei naționale în faţa euro
Mai multe din această categorie:

