Euro a urcat miercuri până la 4,9760 lei

Euro a urcat miercuri până la 4,9760 lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Presiunea pe leu se menține ridicată, așa cum o arată și evoluția actuală, cursul euro crescând în ultimele nouă ședințe consecutive

La acest lucru contribuie și deficitul de cont curent al balanţei de plăţi în primele șapte luni, care s-a ridicat la 11,892 miliarde de euro, după cum arată datele prezentate de Banca Naţională a României (BNR).

Piața valutară s-a deschis miercuri la 4,9476 lei, după care cotațiile au intrat pe o pantă descendentă, atingând un minim de 4,976 lei, semn al unei posibile intervenții a BNR, astfel că media euro a urcat marginal de la 4,9690 la 4,9697 lei.

Prețurile se vor menține ridicate în perioada următoare

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor luna trecută, la 9,43%, de la 9,44% în iulie. În perioada următoare, este posibil ca prețurile să se mențină ridicate, în condițiile în care petrolul revine spre cota de 100 dolari/baril.

Dobânzile interbancare nu au cunoscut modificări și se mențin la minime ale ultimului an și aproape trei luni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagnează de mai mult de o lună la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni, la 6,63%.

Încrederea investitorilor din zona euro, în scădere

Indicatorul ZEW, care măsoară încrederea investitorilor din zona euro, a scăzut la -8,9 puncte, ceea ce indică menținerea în regiune a unui climat macroeconomic dificil pe termen scurt, pe fondul ajustărilor din economia mondială, nivelurilor ridicate ale costurilor de finanțare. Rămâne de văzut care va fi decizia ce va fi luată joia viitoare de BCE în privința unei noi majorări a ratei de referință.

Prețul gramului de aur a cunoscut a treia scădere consecutivă, la 284,6464 lei, ca efect al deprecierii metalului galben la 1.908 - 1.913 dolari.

Mondeda unică s-a apreciat ușor față de valutele majore

Euro a crescut ușor la 1,0728 - 1,0769 dolari, înainte de publicarea datelor privind inflația din Statele Unite, iar cursul monedei americane a coborât marginal la 4,6316 lei.

Moneda unică s-a apreciat ușor și față de alte valute majore, evoluție care a coborât cursul francului elvețian la 5,1884 lei și pe cel al lirei sterline la 5,7737 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,6402 zloți/euro, iar cea a monedei maghiare la 385 forinți/euro.

Bitcoin a crescut marți la aproape 26.500 dolari, maxim al ultimelor două săptămâni, pentru ca apoi să fluctueze între 25.790 și 26.233 dolari. Ether se tranzacționa miercuri în culoarul 1.582 - 1.606 dolari.

Citit 632 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Septembrie 2023 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.