Goana după credite / Au "explodat" împrumuturile în valută!

Goana după credite / Au "explodat" împrumuturile în valută!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În decurs de numai o lună de zile, gălăţenii au luat de la bănci împrumuturi de mai bine de 56 de milioane de euro! * Valul cererilor a fost stimulat de anunţatele măsuri BNR de înăsprire a condiţiilor de creditare la anumite categorii de împrumuturi * Grosul creditelor a mers către agenţii economici *

Proiectul de înăsprire a condiţiilor de acordare a creditelor în valută anunţat de BNR a determinat o goană "pe ultima sută de metri" a doritorilor de astfel de credite. Aşa se face că, în luna septembrie, pe piaţa bancară a Galaţiului, în timp ce creditele în lei au bătut pasul pe loc, creditele în valută au luat un avânt rar întâlnit în anii din urmă. În decurs de numai o lună, creditele în valută au crescut cu echivalentul a nu mai puţin de 241,5 milioane lei (aproximativ 56 milioane de euro!), la nivelul de 2.355,9 milioane de lei. Saltul cel mai mare al cererii a fost înregistrat în zona agenţilor economici, unde în septembrie s-a ajuns la un volum al creditelor în valută de 1.455,2 milioane de lei, cu 217,3 milioane de lei mai mult decât în luna precedentă. Dar şi la nivelul populaţiei saltul a fost unul semnificativ, de 24 milioane de lei într-o singură lună, la nivelul de 1.120,7 milioane de lei.

Spre comparaţie, creditele în moneda naţională contractate de gălăţeni erau la sfârşitul lunii septembrie de 1.692,2 milioane de lei, mai mici cu 2,5 milioane de lei faţă de luna precedentă. Din totalul creditelor, agenţii economici aveau contractate împrumuturi de 886,3 milioane de lei, iar populaţia avea împrumuturi de 804,7 milioane de lei. În aceste condiţii, volumul total al creditelor contractate de gălăţeni - atât în lei, cât şi în valută - a ajuns la sfârşitul lunii septembrie la suma de 4.289,6 milioane de lei, faţă 4.050,6 milioane de lei în luna precedentă şi faţă de 4.034,7 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Frână la restanţe

Planul BNR de limitare a creditelor în valută, plan care a fost, de altfel aprobat la sfârşitul săptămânii trecute odată cu încheierea perioadei de consultare publică, ţinteşte în special creditele de consum, indiferent de natura lor. De exemplu, creditele de consum cu ipotecă vor fi tratate ca orice alt credit de consum şi vor putea fi acordate doar pe o perioadă de maximum cinci ani de zile şi nu de 20 ani, ca până acum. De asemenea, garanţiile aduse trebuie să fie 133 la sută din valoarea împrumutată. O altă prevedere importantă ar fi că, pentru finanţările imobiliare în valută, avansul să fie de cel puţin 30 la sută din valoarea investiţiei. Aceste norme au fost propuse în condiţiile în care, la nivel naţional, creditele restante la împrumuturile în valută a depăşit un miliard de euro. Printre judeţele cu restanţe foarte mari se numără şi Galaţiul.

Mai exact, gălăţenii aveau la sfârşitul lunii septembrie credite restante în valoare totală de 653,6 milioane de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 17,2 milioane de lei şi cu nu mai puţin de 161,7 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În intervalul august - septembrie, creditele restante în valută au crescut cel mai mult, de la echivalentul a 334,1 milioane de lei la 348,6 milioane de lei, în timp ce restanţele în lei au crescut de la 302,3 milioane de lei la 305 milioane de lei. Noul regulament BNR de acordare a creditelor va intra în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Citit 1225 ori Ultima modificare Marți, 01 Noiembrie 2011 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.