Băsescu se amestecă în negocierile de la ArcelorMittal Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Băsescu se amestecă în negocierile de la ArcelorMittal Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 * „Nu forţaţi nota, pentru că riscaţi închiderea”, le-a spus preşedintele Băsescu sindicaliştilor de la ArcelorMittal Galaţi, în ajunul negocierilor salariale * „Să ne lase”, i-au răspuns, iritaţi, aceştia * Declaraţia şefului statului i-a întrerupt din numărătoarea semnăturilor de intrare la tratative * La Liege, ArcelorMittal a închis tot fluxul cald *

Masa sindicală din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, dezbinată de ani întregi ca urmare a luptei continue pentru influenţă, şi-a exprimat ieri, în cor, indignarea faţă de afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu, referitoare la producătorul de oţel din sudul Moldovei. „Apropo de mişcările sindicale de la Galaţi, de la Combinat. Îi rog pe liderii sindicali să aibă în vedere că, în ultimele luni, oţelul, pe plan mondial, a cunoscut o cădere masivă de preţ. Nu forţaţi nota în creşteri de salarii care nu pot fi susţinute, pentru că riscaţi închiderea Combinatului. Se închid multe combinate în lume, de producţie oţel”, a declarat, luni seară, şeful statului, citat de Mediafax.

„Preşedintele să ne lase!”

Declaraţia lui Traian Băsescu i-a iritat pe liderii sindicali de pe platforma siderurgică. „În 2009, după izbucnirea crizei economice, noi, reprezentanţii FSS Metarom, ne-am dus la domnul preşedinte şi i-am cerut să se implice în salvarea siderurgiei româneşti. I-am oferit şi soluţia: frânarea importurilor de produse finite şi încurajarea producţiei interne prin comenzi ferme din partea statului pentru marile proiecte de infrastructură: drumuri, poduri etc. Dumnealui ne-a spus atunci că nu are cum să ne ajute, pentru că suntem la patron. Acum de ce se bagă? Mai bine să ne lase!”, a spus, enervat, liderul filialei locale a FSS Metarom, Gheorghe Bezman. „Normal că suntem conştienţi că trebuie să păstrăm locurile de muncă, dar nu acceptăm să fim trataţi precum sclavii”, a adăugat acesta.

Inamicul tradiţional al taberei FSS-Metarom, Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor, s-a declarat la fel de iritat de îndemnul şefului statului. „Băsescu să-şi vadă de politica lui şi să lase economia în seama economiştilor din Guvern!”, a afirmat, pe un ton vehement, liderul Solidarităţii, Gheorghe Tiber. „E a treia oară când face – neconstituţional şi împotriva prerogativelor sale – declaraţii despre Combinat şi mă face să cred că are interese directe aici, în continuarea privatizării frauduloase din 2001. În 2008 a venit personal la Galaţi şi ne-a spus să o lăsăm mai moale cu solicitările de creşteri salariale – şi atunci, ca şi acum, ne aflam în preajma negocierilor – şi ne-a asigurat că patronatul va păstra locurile de muncă. La nici o lună, administraţia a deschis o schemă de plecări voluntare prin intermediul căreia au părăsit Combinatul peste 1.000 de salariaţi şi, în vara anului viitor, i-au urmat alte câteva mii, ca urmare a închiderii Uzinei CocsoChimice. Chiar mă irită această imixtiune a preşedintelui într-o companie privată”, a spus Tiber.

Băsescu a lansat avertismente şi în 2008, şi în 2009

Nu e prima dată când preşedintele Traian Băsescu abordează tema combinatului siderurgic de la Galaţi şi a siderurgiei româneşti. Pe 19 noiembrie 2008, la câteva luni de la izbucnirea crizei economice, şeful statului a venit în oraşul nostru şi s-a întâlnit cu managementul ArcelorMittal Galaţi şi cu oficialii unei alte unităţi economice importante din regiune, Şantierul Naval Damen. La capătul a două întâlniri care s-au desfăşurat în spatele uşilor închise, Băsescu a spus, referindu-se la Combinat, că „muncitorii trebuie să ştie că măsurile care se vor lua nu sunt unele care să favorizeze patronatul, ci au ca menire menţinerea locurilor de muncă” şi a concluzionat spunând că „Sidex este o problemă, Damen este o speranţă”.

Câteva luni mai târziu, pe 5 iunie 2009, în timp ce participa la Ziua Câmpului organizată în Insula Mare a Brăilei, preşedintele României a tras un nou semnal de alarmă, spunând că ţara noastră nu mai este o zonă favorabilă siderurgiei şi că trebuie să se axeze pe agricultură şi pe turism. „România nu are minereu. Mai devreme sau mai târziu, oţelul se va produce în altă parte decât în România. Şi acesta nu este un avertisment nici pentru Sidex, nici pentru altcineva, dar suntem în faţa acestei realităţi. Nu va rezista mult în economia de piaţă soluţia în care aduci minereu din Brazilia şi vinzi oţelul nu ştiu pe unde. Vor face oţel cei care au materia primă aproape. Ce va rămâne aici, va rămâne terenul agricol. Cred că în faţa noilor realităţii globale, trebuie să ne axăm pe agricultură şi turism”, a declarat atunci Traian Băsescu, citat de Amos News.

ArcelorMittal tocmai a închis fluxul cald din Liege

Dincolo de accentele care au stârnit furia sindicatelor, declaraţia de luni seară a şefului statului este ancorată în realitatea economică îngrijorătoare a Europei. „Se închid multe combinate în lume de producţie oţel”, a spus preşedintele, iar presa de specialitate nu îl contrazice. Steel Business Briefing (SBB), o publicaţie britanică dedicată pieţei siderurgice mondiale, a anunţat, pe 17 octombrie, că ArcelorMittal urmează să închidă definitiv întreg fluxul cald din Liege, Belgia. „Decizia va afecta uzina de aglomerare, care era deja oprită temporar, furnalele, turnarea pe oxigen şi turnarea continuă, reducând capacitatea nominală cu 3,5 milioane de tone pe an”, scrie publicaţia şi putem observa că reducerea din Liege este puţin mai mare decât capacitatea de producţie a fluxului cald de la Galaţi, cifrată acum la 3,0 milioane de tone pe an.

Potrivit publicaţiei, la Liege vor continua să funcţioneze doar laminoarele, care vor fi alimentate cu sleburi fabricate în combinatul ArcelorMittal din Dunkerque, Franţa.

„ArcelorMittal se confruntă cu «supracapacitare structurală în nordul Europei» (capacitatea de producţie este mai mare decât cererea, n.r.) şi, de aceea, se concentrează pe unităţile de producţie low-cost”, notează SBB. Deşi grav, anunţul reprezintă, totuşi, o veste bună pentru Combinatul de la Galaţi, care este una dintre unităţile low-cost ale Grupului.

Mâine are loc prima întâlnire patronat-sindicate

Prăbuşirea preţurilor pe piaţa mondială a oţelului, închiderile sau opririle de capacităţi de producţie din Europa, temerile legate de adâncirea crizei economice în 2012, avertismentul preşedintelui Traian Băsescu, tăcerea patronatului de la Galaţi şi gălăgia din tabăra sindicală – acesta este contextul în care demarează negocierile salariale din Combinat. Ele încep mâine, a anunţat purtătorul de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu. Sindicatele, în loc să facă ultimele retuşuri pe lista cu revendicări pe care i-o vor înainta administraţiei, au fost împinse de noua şi neclara Lege a dialogului social, dar şi de orgolii şi animozităţi interne într-o cursă nebună, contracronometru, la capătul căreia doar cele care îşi vor fi procurat biletul de intrare la negocieri – semnăturile a jumătate dintre cei peste 8.000 de salariaţi – vor lua loc la masa tratativelor. Reprezentanţii propuşi de Solidaritatea lui Gheorghe Tiber le cereau ieri, la porţile combinatului siderurgic, semnături de susţinere unor siderurgişti mai preocupaţi să-şi ia puiul sau să arunce o înjurură peste umăr decât să-şi treacă numele pe unul dintre zecile de tabele cu care îi bombardează periodic sindicatele. Alţii, dintre sutele de muncitori care le-au acordat sprijin celor care i-ar putea reprezenta la negocieri, şi-au pus mari speranţe în aceştia din urmă. „Să negocieze bine, să scoată măcar 15 la sută”, a spus un siderurgist, într-un acces de optimism.

Lipsite de reprezentativitate prin ele însele, sindicatele continuă şi astăzi campania de strângere de semnături pentru cei pe care vor să-i trimită, ca reprezentanţi ai salariaţilor, la negocierile cu patronatul, în condiţiile în care împrumutul de reprezentativitate de la federaţiile la care sunt afiliate nu mai e posibil anul acesta.

Citit 5289 ori Ultima modificare Marți, 15 Noiembrie 2011 22:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.