DESCÂNTEC de POARTĂ NOUĂ (sincretic vals)

DESCÂNTEC de POARTĂ NOUĂ (sincretic vals)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

azi-dimineaţă... mă găsesc lâng-o frumoasă,

încet-încet, plin cu nădejdi, în troleibuz -

spun „săru-mâna, libelulo, mi se pare

că te cunosc de undeva, de când m-ai dus

cu-n cubuleţ de zăhărel până la poartă,

până la uşă, până-n casă, până-n vis” -

frumoasa tace ca precista... şi nu-mi spune

dacă-i aşa, dacă-i deschis, dacă-i închis!

mă uit la ea... cum cela mic la poartă nouă...

înghit emoţii, cred că par paradoxal...

las la o parte şi concretul şi abstractul...

mă dau deştept şi o atac diametral:

„de ce te faci că nu mă ştii, domnişorică?

de ce mă bagi aşa adânc în lichituri?

eşti nemiloasă! vrei să cred că eşti profundă?

scoate măcar un cuvinţel, dacă mă-nduri!”

vai, ce corect merge la vale troleibuzul,

ce fel de gol şi de nimic mă simt în el! -

splendoarea umblă-n decolteu, cotrobăieşte,

surâde scump şi scoate-un un cub de zăhărel!

Citit 3513 ori Ultima modificare Luni, 14 Iulie 2025 12:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.