Asigurările, o afacere pe termen lung - De la Titanic la asigurări în Combinat

Asigurările, o afacere pe termen lung - De la Titanic la asigurări în Combinat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În exclusivitate pentru „Viaţa liberă”, interviu cu Mihai Popescu, directorul general al AVIVA România *

Dacă în urmă cu câţiva ani, o asigurare de viaţă sau o pensie privată părea mai degrabă o chestiune „excentrică”, despre astfel de subiecte se discută astăzi chiar şi… la un ceai, aşa cum a fost zile trecute, la Galaţi, întâlnirea în stil britanic - „5 o’clock Tea” dintre directorul general AVIVA România, Mihai Popescu, şi clienţii şi colaboratorii cei mai apropiaţi. Cu această ocazie, într-o atmosferă destinsă, am aflat care mai este trendul pe o piaţă atât de interesantă:

- Nu este un lux să investeşti într-o asigurare pe timp de criză?

- În nici un caz un lux, este chiar o necesitate mai mare decât în afara crizei. Când eram în plină exuberanţă economică, clienţii spuneau adesea: am destule active, case, terenuri, care să-mi protejeze familia, ce-mi trebuie asigurare? Dar iată că în timp astfel de bunuri au fost erodate ca valoare şi lichiditate pe piaţă. O asigurare de viaţă e tot timpul acolo şi lucrează pentru tine. Deci criza potenţează beneficiile unei asigurări. Acum, nu ascund faptul că presiunea de bani se simte, oamenii îşi pun de două ori problema dacă să se orienteze spre un beneficiu pe termen lung, cum este o asigurare sau spre un beneficiu pe termen scurt. Dar ce este mai important: un leasing la o maşină nouă sau să-i asiguri copilului un start financiar bun în viaţă sau ca viaţa ta la pensie să fie asigurată? E o alegere ce ţine de fiecare.

- Românii sunt destul de sceptici faţă de sistemul de asigurări…

- Nu aş spune că sunt sceptici, ci că suntem la început. Cu 15 ani în urmă, puţini oameni ştiau ce este o asigurare de viaţă. Părea nu un lux, ci aşa, o chestie stranie… Acum mai multă lume înţelege despre ce este vorba. Pentru noi, ca indivizi, poate că 15 ani este mult. Dar pentru industria noastră, care are peste 300 de ani şi a văzut războaie, revoluţii, scufundarea Titanicului, este foarte puţin. Trecem printr-o criză, nu e nici prima, probabil nici ultima, dar viaţa merge înainte şi trebuie să ne asigurăm că, pe cât posibil, merge în direcţia care ne-o dorim. Noi nu ne speriem. Suntem societăţi reglementate financiar, cu rezerve, cu resurse care să asigure continuitatea pe orice fel de vremuri, fie ele bune sau rele.

- Care este cheia pentru a convinge pe cineva să-şi facă o asigurare?

- Cel mai convingător lucru este când tu, ca individ, ai experimentat un astfel de sistem, ai văzut înaintea ta părinţi, bunici care s-au bucurat de beneficiile unei asigurări sau ale unei pensii private. În ţările vestice este deja un obicei: când îţi iei primul job, primul card de credit, este şi prima dată când începi să pui deoparte pentru pensie. E ceva care acolo face parte din responsabilitatea socială normală a fiecărui om. Spre asta ne îndreptăm şi noi. Cât durează, nu contează. Aceasta este, cum spuneam, o industrie pe termen lung.

- În prezent, care sunt pachetele în domeniu cele mai căutate?

- Cele mai căutate sunt beneficiile de tipul pensiilor, beneficiile pentru copii, beneficiile de protecţie a vieţii şi a sănătăţii. În industria noastră s-au făcut paşi importanţi şi cu reforma pensiilor din 2007 - 2008, chiar dacă poate nu toată lumea realizează asta. Noi suntem primele generaţii care ajunse la pensie se vor bucura de un fond individual, de o pensie în care atât cât vom pune, atât vom avea. Sistemul care a funcţionat până acum nu a fost tocmai în regulă. Poate că social avea unele valori, dar pensiile nu erau direct legate de  contribuţiile personale.

- N-ar fi mai simplu să ne punem banii la bancă?

- Asigurarea, peste tot în lume, nu este un instrument speculativ, de obţinere a unui venit într-un orizont scurt. Noi nu de asta ne ocupăm. Din contră, ne ocupăm de riscuri atent controlate, cât mai mici şi pe termen lung. Noi, când ne luăm un angajament pe 20 ani trebuie să adecvăm financiar structura noastră pentru 20 - 30 ani. Deci sunt nişte diferenţe sistemice între bănci şi instituţiile de asigurări şi pensii.

- Cum se înscrie Galaţiul în piaţa asigurărilor şi pensiilor private?

- Este un oraş foarte interesant, pentru că zona Galaţi - Brăila e cea mai mare aglomerare urbană după Bucureşti. De asemenea, există aici o industrie bine reprezentată şi relativ diversificată. Sunt multe elemente care fac ca şi obiceiurile financiare, şi puterea de cumpărare să fie propice unor angajamente pe termen lung. Acum, desigur, nu sunt cele mai fericite vremuri economice, dar totul este relativ. Noi suntem mulţumiţi de dezvoltarea pe care o avem aici. Desigur, aşteptăm vremuri mai bune economic pentru a relua o dezvoltare accelerată precum cea experimentată în 2005 - 2008, când creşteri anuale de 30 la sută erau obişnuite.

- Au început să apară şi pachete salariale ce includ şi un plan de asigurări. La noi „prinde” un astfel de sistem?

- Combinatul siderurgic are o tradiţie în aşa ceva. E vorba de asigurările de grup pentru angajaţi. Este un segment care se dezvolta considerabil în perioada următoare pentru că asigurările de grup aduc mari beneficii şi angajaţilor, şi angajatorilor. Ideea este că asigurarea unui om într-un grup aduce aceleaşi beneficii ca la o asigurare individuală, dar la costuri mai mici pentru că avem o altă dispersie a riscurilor. Sunt ţări unde angajatorul se îngrijeşte de un astfel de plan de asigurări de grup pentru că este şi un element important de motivare şi fidelizare a personalului.

- În ultimă instanţă, ce face diferenţa între societăţile de asigurări?

- Cred că nivelul consultanţei. Până la urmă, produsul pe care îl vindem noi este o promisiune. Şi e important într-un contract pe termen foarte lung să ai cu cine te sfătui pentru a alege soluţia cea mai potrivită. Din acest motiv, consultantul, integritatea lui face diferenţa.

Citit 2175 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2011 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.