Creștere modestă a cursului euro, după şedinţa Fed

Creștere modestă a cursului euro, după şedinţa Fed
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Principalul eveniment al acestei săptămâni a fost ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane (Fed), care s-a desfășurat marți și miercuri.

Volatilitatea cotațiilor euro din piața valutară a fost, din nou, una mai ridicată decât în ședințele precedente. Acestea au fluctuat între 5,088 și 5,093 lei, față de 5,087 - 5,095 lei, în ședința de miercuri, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0894 la 5,0898 lei.

Decizia Fed nu a influențat nivelul indicilor ROBOR. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,20%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,34%, iar cel la 12 luni, la 6,54%.

Euro s-a apreciat la 1,1683 - 1,1726 dolari și a atins astfel maximul ultimelor două luni. Scăderea monedei americane s-a datorat deciziei luate la finalul ședinței Fed, care s-a încheiat miercuri, de reducere a dobânzii de referinţă cu 0,25%, la intervalul 3,50 - 3,75%, confirmând astfel estimările analiștilor.

În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,3768 la 4,3493 lei.

A fost a treia tăiere a dobânzilor din acest an, în timp ce estimările privind rata inflaţiei din Statele Unite de la sfârșitul acestui an sunt de 2,9% față de ținta Fed de 2%. Președintele Fed, Jerome Powell, a afirmat că dobânzile se găsesc într-o zonă „plauzibil neutră", ceea ce poate asigura stabilizarea pieţei muncii americane şi revenirea inflaţiei pe o pantă descendentă, estompând astfel efectele războiului tarifelor comerciale declanșat la scurt timp după preluarea de către Donald Trump a funcției de președinte al ţării.

Majorarea plasamentelor în euro a produs deprecierea cursului francului elvețian la 5,4515 lei, respectiv, 5,8179 lei în cazul lirei sterline.

Metalul galben a crescut la 4.304 - 4.249 dolari/uncie, însă prețul gramului de aur s-a retras modest, de la 589,8642 lei la 589,4810 lei.

În regiune, moneda poloneză s-a depreciat modest, la 4,2284 zloți/euro, însă cea maghiară s-a întărit la 381,77 forinți/euro.

Bitcoin s-a retras la 89.478 - 92.103 dolari, iar ethereum a coborât la 3.170 - 3.327 dolari.

Citit 68 ori Ultima modificare Joi, 11 Decembrie 2025 18:02

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro