La nici două luni de la realizarea în Grecia a unui guvern de uniune naţională sub bagheta tehnocratului Lucas Papademos, iată că politica îşi cere drepturile. În aprilie, Grecia va avea parte de alegeri anticipate. Cu perspectiva luptei pentru putere la orizont, ideea de "uniune naţională" a Executivului elen pare tot mai rarefiată. De altfel, "luna de miere" dintre Papademos, partidele politice şi, mai ales, populaţie pare a fi ajuns la final. Grecii aşteptau de la el un plan care să redreseze finanţele publice, fără a impune, totuşi, şi măsuri de austeritate.
Desigur, o soluţie la o astfel de problemă ţine mai mult de domeniul miracolelor decât de cel al legilor economice, iar acum grecii constată că planurile lui Papademos nu diferă, în ultimă instanţă, prea mult de cele ale ex-premierului Papandreu. De altfel, prea multe nici nu pot fi schimbate, dat fiind faptul că traiectoria economică a Greciei oferă în prezent o marjă de toleranţă extrem de îngustă şi face obiectul acordurilor încheiate cu UE şi FMI. În acelaşi timp, nu se poate nega faptul că în Grecia s-a ajuns la un climat social extrem de dificil, practic fără precedent de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult, criza din Grecia a dat la iveală nişte adevăruri trecute până acum cu prea multă uşurinţă cu vederea.
Slăbiciunea unei uniuni monetare fără a avea şi o uniune politică şi mecanisme eficiente de susţinere financiară între ţări îşi arată acum faţetele negative, iar liderii UE caută cu disperare soluţii pentru a preveni o "contagiune" a crizei în tot spaţiul comunitar. În ianuarie, o delegaţie a UE, FMI şi Băncii Centrale Europene va verifica dacă autorităţile de la Atena şi-au respectat angajamentele luate la acordarea primului ajutor financiar. Nu trebuie să fii Oracolul din Delphi pentru a intui că Grecia este departe de îndeplinirea obiectivelor, dar misiunea de experţi va stabili, probabil, cât de gravă este situaţia în acest moment şi dacă "pacientul" elen mai are vreo şansă ca, fie şi după o "terapie de şoc", să-şi mai revină vreodată.
În prezent, ideea unui faliment "controlat" al Greciei pare să nu mai fie chiar atât terifiantă comparativ cu potenţialele "cataclisme" financiare ce ar putea avea în centru ţări precum Italia sau Spania şi care ar însemna, practic, sfârşitul zonei euro. Pare cinic, dar în prezent supravieţuirea monedei euro este mai importantă în viziunea liderilor europeni decât supravieţuirea Greciei. Desigur, pe termen lung părăsirea unei Grecii muribunde din punct de vedere economic ar putea fi "păcatul originar" care să marcheze viitorul UE. Solidaritatea va fi cu răspundere limitată, iar egalitatea va exista doar în măsura în care "cei mici" vor putea ţine pasul cu puternicii zilei.
