Semnalele optimiste din piaţă măresc ţinta de producţie a ArcelorMittal Galaţi
Foto: Foto: Bogan Codrescu

Semnalele optimiste din piaţă măresc ţinta de producţie a ArcelorMittal Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* ArcelorMittal Galaţi pregăteşte Furnalul 3 pentru repornire deoarece se aşteaptă ca volumul comenzilor să crească în vară

Criza economică izbucnită în 2008 a cauzat scăderea dramatică a producţiei de oţel din sudul Moldovei de la peste 4,0 milioane de tone la sub 2,0 milioane de tone, iar ArcelorMittal Galaţi nu a reuşit nici acum, după mai bine de trei ani, să revină la volumele pe care le realiza înainte de prăbuşirea pieţelor. De altfel, acest lucru este imposibil, apreciază conducerea combinatului siderurgic, care şi-a ajustat ţintele de producţie în funcţie de noile realităţi mondiale. "Lumea în care operăm după criza din 2008 este complet diferită de cea de dinainte. Ţinta noastră pe termen mediu este să creştem volumul de producţie, dar nu este realist să credem că vom atinge nivelele de dinainte de criză", a declarat directorul general al combinatului, Bruno Ribo.

"Suntem în pregătiri cu Furnalul 3"

Mizând pe revigorarea pieţei oţelului în următoarele luni, ArcelorMittal Galaţi pregăteşte Furnalul 3 pentru repornire. "Ne aşteptăm la o uşoară creştere a pieţei în trimestrul al treilea, dar nu suntem siguri că această întărire a pieţei va apărea. În acest moment suntem în pregătiri cu Furnalul 3 pentru că, atunci când piaţa va cere, vrem să fim gata", a spus directorul general, explicând că pregătirile constau în "lucrări mici, de mentenanţă".

Având o capacitate anuală de producţie de 1 milion de tone de fontă, Furnalul 3 a fost oprit la sfârşitul anului trecut, după repunerea în funcţiune a Furnalului 5, care poate produce de două ori mai mult. Acesta din urmă a ajuns acum la peste 70 la sută din capacitate, după unele probleme apărute în primele luni de funcţionare. Cu Furnalul 5 combinatul răspunde cererii curente şi cu Furnalul 3 speră să ia vârfurile de comenzi.

"Un pic mai mult decât anul trecut"

Creşterea comenzilor de oţel aşteptată în vară se va reflecta, cu siguranţă, în volumul de producţie pe care compania îl va realiza anul acesta. De altfel, producţia planificată pentru 2012 este de 2,2 - 2,4 milioane de tone, potrivit liderilor sindicali din combinat. Directorul general manifestă, însă, unele rezerve că ţinta va fi atinsă. "Încercăm să avem un pic mai mult decât anul trecut, dar cred că la sfârşitul acestui an vom fi mai jos de valoarea de 2,0 milioane de tone", a declarat Bruno Ribo.

Citit 3059 ori Ultima modificare Vineri, 04 Mai 2012 23:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.