UPSRS devine istorie - Combinatul renunţă la producţia de piese mecanice
Foto: Foto: Bogan Codrescu

UPSRS devine istorie - Combinatul renunţă la producţia de piese mecanice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* "Acest proces ne va ajuta să ne concentrăm pe activitatea de bază - producţia de oţel", spune directorul general, Bruno Ribo * Oamenii, câteva sute, vor fi redistribuiţi în alte sectoare, dar nu este exclusă nici deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi renunţă la producţia de piese mecanice noi, una dintre principalele activităţi ale Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS). "Analizǎm în prezent posibilitatea de a opri producţia de piese de schimb mecanice noi, una dintre activităţile Departamentului de Mentananţă şi Piese de Schimb şi de a trece la cumpărarea de piese de la furnizori externi", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu.

Directorul general, Bruno Ribo, a explicat că procesul a demarat cu mult timp în urmă. "Acest proces a început acum doi ani. Am externalizat deja producţia a 80 la sută din piesele mecanice noi, iar acum studiem paşii următori", a afirmat, joi, oficialul.

"Nu poţi să faci totul. Este imposibil. Trebuie să găseşti parteneri care sunt specialişti şi care fac aceste activităţi mai bine decât le faci tu. Acest proces ne va creşte competitivitatea şi ne va ajuta să ne concentrăm pe activitatea de bază - producţia de oţel", a spus Bruno Ribo.

400 de salariaţi sunt în pericol

Dintre cei aproape 700 de siderurgişti din UPSRS, circa 400 lucrează în sectorul de producere a pieselor mecanice, la care combinatul va renunţa. Soarta lor nu a fost decisă încă. "Avem obligaţii sociale şi ne vom ocupa de aceste obligaţii sociale. Este tot ce pot să spun în acest moment", a declarat directorul general. El a precizat că o posibilitate ar fi aceea de a redistribui personalul de la piese mecanice în Laminorul de Tablă Groasă nr. 1, atunci când acesta va fi repornit.

Scenariul redistribuirii personalului de la piese mecanice a fost confirmat şi de purtătorul de cuvânt. “Atunci când se va lua decizia, aceasta ar putea implica realocarea unui număr de angajaţi, dar şi alte măsuri, cu respectarea politicii noastre de responsabilitate socială", a spus Dorian Dumitrescu, fără a nominaliza acele "alte măsuri".

În trecut, atunci când a închis o capacitate de producţie, combinatul a deschis o schemă de plecări voluntare, stimulându-i cu pachete financiare atractive pe salariaţii rămaşi fără activitate să renunţe la locul de muncă. Nu este exclus, aşadar, ca ArcelorMittal să deschidă o schemă de plecări voluntare şi de această dată, ca să scape de angajaţii din UPSRS care nu vor mai avea de lucru. La fel de posibilă este, însă, o concediere colectivă.

Trebuie spus că, dintre angajaţii UPSRS, singurii care îşi vor păstra încadrarea vor fi cei de la mentenanţă, peste 200 la număr.

Liderii sindicali sunt revoltaţi

Solidaritatea apreciază că decizia combinatului de a renunţa la o activitate importantă din UPSRS este regretabilă, în timp ce Siderurgistul cere consultări de urgenţă cu managementul. "Este regretabil că se închide UPSRS. Ei urmăresc restrângerea activităţii şi a locurilor de muncă", a declarat preşedintele Solidaritatea, Gheorghe Tiber. "Nu suntem de acord pentru nimic în lume cu concedierile individuale sau colective şi cerem o întâlnire de urgenţă cu conducerea combinatului", a spus purtătorul de cuvânt de la Siderurgistul, Vasile Crişan.

Citit 5047 ori Ultima modificare Joi, 03 Mai 2012 20:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.