De trei ori mai puţin siderurgişti la combinat decât acum un deceniu
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

De trei ori mai puţin siderurgişti la combinat decât acum un deceniu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu mai puţin de 19.000 de oameni au părăsit, în tăcere, siderurgicul gălăţean în ultimii 11 ani *

Valul de plecări - voluntare sau forţate - aşteptat să se producă anul acesta la ArcelorMittal Galaţi este al zecelea din istoria post-privatizare a societăţii. Practic, de când a preluat combinatul şi până în prezent, Mittal a redus schema de personal aproape în fiecare an. Astăzi, acolo lucrează de trei ori mai puţini oameni decât lucrau în 2001, anul privatizării.

De când combinatul a intrat în proprietate privată, circa 19.000 de siderurgişti au părăsit platforma industrială. Jumătate dintre ei au spus adio salopetelor Sidex numai în primul an scurs sub patronat străin.

Interesant este faptul că cei 19.000 de oameni care au părăsit combinatul de oţel din 2001 încoace au renunţat voluntar la locurile de muncă! Mittal nu a făcut concedieri colective. Măsura, interzisă de statul român în primii cinci ani de după privatizare, nu a fost aplicată de companie nici chiar după acest termen. Patronatul a preferat să stimuleze oamenii să plece singuri acasă. A pus pe masă nişte bani (ceva mai mulţi decât cei pe care i-ar fi dat dacă ar fi făcut disponibilizări în masă) şi doar cine nu a dorit nu i-a luat. Speculând, am putea spune că Mittal şi-a cumpărat astfel liniştea - salariaţii nu sunt supuşi presiunii pe care ar fi creat-o existenţa unui precedent în ceea ce priveşte concedierile colective, iar imaginea sa nu are de suferit. Raţionamentul, deşi cinic, este unul corect. Combinatul s-ar putea lăuda că în toţi aceşti ani nu a operat disponibilizări în masă şi nu ar minţi cu nimic, cu toate că angajaţii i s-au împuţinat dramatic.

Calendarul plecărilor voluntare

Primele plecări voluntare de la combinat s-au făcut imediat după privatizarea Sidex. A fost, de altfel, prima şi ultima schemă în care a intervenit Guvernul Românei, susţinând financiar printr-o ordonanţă de urgenţă aceste autodisponibilizări, în schimbul cărora salariaţii primau plăţi compensatorii şi alte bonificaţii dacă renunţau la locurile de muncă. Atunci s-a înregistrat şi cel mai mare val de plecări voluntare recompensate.

Programele de acest fel au continuat. Astfel, până în 2006 au existat cinci scheme de plecări voluntare, combinatul ajungând să numere atunci 16.000 de salariaţi. Un an mai târziu, în 2007, compania siderurgică care cumpărase Sidex ajunsese la 14.000 de angajaţi, mai puţin de jumătate faţă de cât număra în toamna lui 2001, la privatizare. Astfel de măsuri au continuat şi în 2008, când alţi 1.000 de siderurgişti au ales salariile compensatorii, iar istoria s-a repetat şi în 2009. Atunci s-a înregistrat şi o perioadă critică pentru ArcelorMittal şi salariaţii de aici.

Închiderea Uzinei Cocso-Chimice a însemnat deschiderea unei noi scheme, aplicată în special pentru cocsari. Au ales însă să plece şi alţi angajaţi ai combinatului. În plus, în aceeaşi perioadă, administraţia combinatului i-a trimis pentru o perioadă de câte 10 zile în şomaj tehnic, prin rotaţie, pe toţi cei 12.600 de angajaţi. Până la sfârşitul anului, pe platforma siderurgică de la Galaţi mai erau doar 9.500 de oameni care aveau raporturi de muncă cu ArcelorMittal. Astfel de procese s-au oprit pe parcursul anului 2010, dar au revenit în 2011. Noul program de plecări a fost cel care redus numărul angajaţilor combinatului siderurgic gălăţean la 9.000. Înainte de privatizare, fuseseră 27.000.

 

 

Întâlnire între prefect şi directorul ArcelorMittal Galaţi

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a discutat, joi, cu directorul general Arcelor Mittal, Bruno Ribo, şi cu Ionel Borş, country manager ArcelorMittal, despre problemele combinatului. Prefectul şi-a exprimat disponibilitatea în vederea medierii relaţiilor dintre compania ArcelorMittal, organizaţiile sindicale şi autorităţile române, pentru evitarea pierderii locurilor de muncă. (M.D.M.)

 

 

Tudor Neacşu, Rodica Mişcalencu

Citit 6472 ori Ultima modificare Joi, 14 Iunie 2012 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.