Produsele marca Galacta nu se vor mai găsi la rafturi

Produsele marca Galacta nu se vor mai găsi la rafturi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Laptele şi produsele lactate marca Galacta, obţinute şi ambalate în Galaţi vor dispărea de pe piaţă în următoare zile. Produsele care se mai găsesc acum pe rafturile magazinelor sunt livrate dintr-un un stoc pe cale de epuizare, date fiind termenele de garanţie reduse ale lactatelor. 

Petrică Herăscu, managerul grupului de firme Galmopan, cu care a fuzionat SC Galacta SA încă de pe 18 iunie 2004, ne-a declarat că renunţă la producţia de lapte. Cu alte cuvinte, Galacta – o marcă binecunoscută pe plan local de ani buni – va dispărea.

„Nu este vorba despre un faliment, ci despre o reconfigurare internă. Planul de mediu al Galacta este valabil până la finele lunii ianuarie a anului viitor. Investiţiile care se impuneau în acest sector de activitate ne-au determinat să renunţăm la producţia de lapte, aşa că lactatele din producţia Galacta nu vor mai ieşi pe piaţă. Ne vom concentra, în perioada următoare, pe ceea ce ştim să facem mai bine, adică pe morărit şi panificaţie”, a precizat Petrică Herăscu.

Parte dintre angajaţii grupului de firme Galmopan care lucrau la Galacta au fost trimişi acasă. Alţii au fost reorientaţi.

„Acest proces nu s-a finalizat, încă. Angajaţii care au dorit să rămână angajaţii noştri şi cărora li s-a putut găsi loc, au rămas. Până în acest moment, nu cred că sunt mai mult de 30 de angajaţi care au plecat din firmă”, a conchis Petrică Herăscu.

Citit 8869 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iunie 2012 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.