România are 37 de companii în topul celor mai mari 500 din regiune

România are 37 de companii în topul celor mai mari 500 din regiune
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România este prezentă cu 37 de companii în topul celor mai mari 500 din Europa Centrală după cifra de afaceri de anul trecut, potrivit unui studiu pregătit de Deloitte.

Totodată, în două topuri separate ale celor mai mari 50 de bănci şi companii de asigurări din regiune, România se regăseşte cu câte 5 prezenţe. Rezultatele complete ale studiului vor fi anunţate săptămâna viitoare.

În clasamentul de anul trecut, România era prezentă cu 38 de companii în topul celor mai mari 500 din regiune, ocupând locul cinci din regiune, cea mai bine plasată fiind Petrom, pe locul 25.

Raportat la diferitele industrii, două bănci româneşti se aflau anul trecut între primele 50 de instituţii de profil europene, respectiv BCR, pe locul 9, şi BRD, pe 15.

Şi în topul industriei de asigurări se regăseau cinci firme din România, respectiv Astra, Allianz-Ţiriac Asigurări, Omniasig, Groupama şi ING Asigurări de Viaţă.

Deloitte Top 500 Europa Centrală este un clasament anual al companiilor din regiune, realizat în funcţie de venituri, profit, număr de angajaţi şi capitalizare din 18 ţări.

Citit 1457 ori Ultima modificare Joi, 30 August 2012 13:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.